Preşedintele organizaţiei Miss America a demisionat, din cauza unor comentarii misogine

61930380
Getty

Preşedintele-director general al organizaţiei Miss America, Sam Haskell, a demisionat după ce au fost făcute publice mai multe e-mailuri interne în care acesta făcea comentarii misogine la adresa fostelor "regine ale frumuseţii", informează AFP.

Alături de Haskle a demisionat și preşedintele executiv şi numărul doi al organizaţiei, Josh Randle, şi titulara consiliul de administraţie al companiei, Lynn Weidner, relatează Agerpres.

Demisia responsabililor concursului de frumuseţe intervine în urma mesajelor electronice publicate joi de Huffington Post care dezvăluiau cuvintele jignitoare adresate precedentelor câştigătoare ale acestui concurs de frumuseţe.

Mesajele includeau termeni care făceau referire la organe genitale adresate uneia dintre câştigătoare. Haskell ar fi dat dovadă de lipsă de respect faţă de unele dintre tinere, sugerând chiar uneia dintre ele că era mai bine dacă era moartă, notează Huffington Post.

Unele mesaje se refereau şi la viaţa sexuală a câştigătoarei Miss America 2013, Mallory Hagan.

Organizaţia, cu sediu în Atlantic City (New Jersey), a confirmat într-un comunicat demisia imediată a lui Haskell subliniind că în cazul lui Randle şi Weidner, cei doi responsabili vor mai rămâne în funcţie câteva săptămâni pentru a facilita tranziţia la o nouă echipă de conducere.

Demisia responsabililor intervine după ce s-a făcut publică o scrisoare semnată de 49 foste Miss America care cereau demisia responsabililor concursului, în urma denunţurilor difuzate de Huffington Post.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
Citește și...
61881215
Serghei Lavrov le cere Statelor Unite să înceapă negocierile cu Coreea de Nord
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a cerut luni Statelor Unite şi Coreei de Nord să înceapă negocieri privind dosarul nuclear nord-coreean, relatează agenţia de ştiri Ria Novosti, preluată de Reuters.
61918354
Regele Spaniei le cere separatiștilor să evite o nouă „confruntare”
 Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, le-a cerut duminică noilor aleşi din parlamentul catalan, majoritatea separatişti, să evite o nouă "confruntare" după o tentativă de secesiune care a divizat Catalonia şi a zguduit Spania, relatează AFP.
61930361
Atentat sinucigaș în Kabul: 6 morți. ISIS a revendicat atacul
Şase civili au fost ucişi luni într-un atentat sinucigaş în apropierea biroului serviciilor de informaţii afgane (NDS) de la Kabul, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, relatează AFP.