Povestea impresionanta a unui cuplu din America care a fost răpus de Covid-19 chiar dacă au respectat toate regulile

62165205
Getty

Mike și Carol Bruno au făcut totul ca la carte pentru a evita Covid-19. S-au abținut să mai organizeze întâlniri de familie, s-au rezumat la telefoane și video-conferințe cu cei dragi, chiar și cu cei care nu locuiau departe, scrie CNN. 

Dar o simplă vizită acasă le-a curmat amândurora viețile, relatează CNN. Vizita unui frizer.

Cei doi se căsătoriseră cu aproape 60 de ani în urmă și au murit amândoi din cauza virusului, a povestit fiul acestora, Joseph Bruno. Cuplul din Chicago a murit la 10 zile distanță unul de celălalt și se numără printre cei peste 337.000 de americani răpuși de coronavirus în SUA. Acum fiul lor speră ca această poveste să le reamintească tuturor cât de ușor se poate contracta virusul, oricât de în siguranță v-ați crede.

„Chiar și atunci când am crezut că am făcut totul în regulă, tot l-am luat”, a spus acesta. La sfârșitul lui noiembrie, mama lui Bruno, Carol, a venit acasă la el cu sora lui, ca să-l tundă.

Înaintea acestei vizite, sora lui, care lucrează la un salon, făcuse un test COVID care ieșise negativ și stătuse și în carantină vreme de trei sau patru zile – un semn pe care familia l-a considerat suficient pentru a se considera în siguranță în preajma ei. Mama lui însă nu prea ieșise afară de când începuse pandemia.

La o zi după această vizită sora bărbatului a început să aibă simptome de COVID-19. Iar mama și el au început să se simtă rău la puțin timp după.

Carol Bruno, mama, a fost internată în spital de Ziua Recunoștinței, dar a fost trimisă acasă câteva zile mai târziu, după ce starea ei s-a îmbunătățit. Două zile mai târziu, s-a reîntors la spital și a fost pusă pe ventilator. Apoi soțul ei s-a îmbolnăvit.

Mike Bruno nici măcar nu fusese în vizita la fiul lor,, dar a început să aibă simptome și a fost internat în spital la două săptămână după Ziua Recunoștinței.

La o zi după ce a fost pusă pe ventilator, Carol a murit. Nouă zile mai târziu, cu două zile înainte de Crăciun, Mike s-a stins și el. Citeşte întreaga ştire: Au respectat toate regulile. Și totuși, după o simplă tunsoare acasă, un bărbat și soția sa au murit de COVID-19, unul după altul

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62166529
Cutremur devastator în Croația, cu zeci de victime. Un oraș a fost pe jumătate distrus: ”E o catastrofă”
O serie de replici seismice puternice au zguduit regiunea centrală a Croației după cutremurul devastator de ieri cu magnitudinea 6,4.
62114712
Premierul britanic Boris Johnson a semnat acordul privind relaţiile cu UE după Brexit
Acordul post-Brexit între Marea Britanie şi UE a fost semnat miercuri seară de premierul de la Londra şi va intra în vigoare de la 1 ianuarie.
62165843
Parlamentul britanic a aprobat acordul post-Brexit
Parlamentul britanic a aprobat acordul post-Brexit cu 521 de voturi „pentru” şi 73 de voturi „împotrivă”, astfel prevederile stabilite între Guvernul de la Londra şi Bruxelles vor deveni lege, scrie News.ro.