Povestea doctoriței arestate pentru că a dus echipamente de protecție medicilor. Cum l-a atacat pe Putin

62119124
The Moscow Times

Anastasia Vasilieva (36 de ani), o doctoriță devenită activistă, a devenit cea mai critică voce împotriva Guvernului rus de la debutul epidemiei de coronavirus.

Conducătoarea unui sindicat independent al medicilor, Alianța Medicilor, a lansat un semnal de alarmă privind procedurile de testare, dar și asupra stării sistemului de sănătate din Rusia, susținând că autoritățile nu ar deține resursele necesare în cazul în care capacitatea spitalelor va fi depășită din cauza numărului mare de pacienți.

“Ceea ce facem noi este să ajutăm Guvernul. Ei nu fac această muncă, astfel că ne descurcăm cum putem”, a declarat Vasilieva pentru The Moscow Times, în timp ce ducea echipamente unor spitale regionale cu un convoi de patru mașini.

După ce, la mijlocul lunii martie, președintele Vladimir Putin a declarat că epidemia de coronavirus este sub control în țara sa, Anastasia Vasilieva a scos în evidență faptul că Rusia ar putea declara o cifră mai mică de cazuri, mai ales că un singur laborator, din Siberia, se ocupa de aceste teste, scrie sursa citată.

În plus, Anastasia Vasilieva susține că primește constant mesaje de la medici care reclamă lipsa unităților PSR, ea lansând o strângere de fonduri în acest sens, la care a strâns deja suma de 45.500 de dolari.

“Am strâns bani în toată țara, pentru a cumpăra echipamente de protecție pentru medici, în timp ce autoritățile noastre vând PSR către Statele Unite. Este o bătaie de joc”, este unul dintre mesajele publicate.

Criticile sale la adresa Guvernului nu s-au lăsat fără repercursiuni.

La scurt timp după apariția unui material la postul de televiziune NTV cu titlul "Cine răspândește știri false despre situația din spitalele din Rusia și de ce", Vasilieva a fost interogată de Comitetul de Investigații rus, iar în aceeași zi a fost aprobată o lege prin care cei care sunt acuzați de răspândirea de informații false pot fi închiși până la 5 ani.

Arestată și ținută într-o celulă 19 ore

 

Lucrurile au luat o altă întorsătură, joi dimineață, când convoiul cu care doctorița se îndrepta spre regiunea Novgorod a fost așteptat de oficiali, care le-au cerut medicilor să-i însoțească la secția de poliție. Acolo, au fost ținuți câteva ore, ei fiind eliberați spre seară, după ce au fost amendați pentru încălcarea regulilor privind carantina.

Însă, în momentul în care doctorița se îndrepta spre Moscova, ea a fost reținută din nou.

“Poliția a atacat-o pe Anastasia Vasilieva și au încercat să o bage cu forța în secția de poliție. Anastasia și-a pierdut cunoștința, poate că unul dintre ofițeri a încercat să o stranguleze“, sunt acuzațiile formulate de sindicatul independent Alianța Medicilor, pe contul de Twitter.

Vasilieva a fost lăsată să plece vineri, după ce a fost sancționată pentru alte două infracțiuni.

“19 ore petrecute contemplând pereții unei celule și în care am aflat lucruri neplăcute din interiorul poliției au meritat pentru siguranța medicilor. În curând ne vom îndrepta spre un nou spital“, a fost mesajul postat de Anastasia Vasilieva, pe Twitter.

Anastasia Vasilieva a povestit într-un interviu pentru cotidianul francez Le Point calvarul prin care a trecut:

„Am mers să vizităm trei spitale din regiune, dar poliţiştii ne-au oprit în drumul spre Okulovka. Aparent, au primit un ordin. Au scos un document despre nerespectarea carantinei, dar le-am explicat mergeam să ducem echipamente și că aveam dreptul să circulăm. Ne-au dus la un secție şi ne-au reţinut timp de opt ore, prin faptul că ne-au pus să semnăm semnăm hârtii. Apoi, când să plecăm, au apărut alţi bărbaţi, printre care și unii îmbrăcați în civil. M-au scos din maşină şi m-au lovit în piept. Erau 20-30, ceea ce este mult pentru orașul mic în care ne aflam. Am leşinat şi m-am trezit în închisoare. TApoi, timp de șapte ore am fost interogată de către două persoane, în faţa a două camere. M-au întrebat despre coronavirus, despre numărul persoanelor infectate. Voiau să mă prindă în capcană, pentru că avem o nouă lege în Rusia care le interzice oamenilor să spună ceva despre numărul victimelor. Au continuat să repete că lucrez pentru o organizație "rea". Apoi m-au dus în instanță și, după 6 ore de așteptare, m-au amendat cu 1.600 de ruble (20 de euro)”, a povestit ea.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Un ministru care a spus despre covid-19 că e pedeapsă pentru homosexualitate este infectat

Yaakov Litzman, ministrul sănătății din Israel, a fost confirmat pozitiv cu COVID-19, după ce luna trecută a spus că virusul este o „pedeapsă divină” pentru homosexualitate.

Aproape 1 trilion de dolari ajutor pentru economie. Japonia a declarat stare de urgență

Premierul Shinzo Abe a declarat intrarea în stare de urgență a Japoniei pentru a împiedica răspândirea COVID-19.

J.K. Rowling susţine că s-ar fi vindecat de COVID-19. Tehnica de respirație pe care a folosit-o

Autoarea seriei "Harry Potter", J. K. Rowling, a anunţat că s-a recuperat după "toate simptomele" infecţiei cu noul coronavirus, deşi nu a fost testată pentru confirmarea infecţiei, relatează marţi DPA.

Recomandări
Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului, la 1 septembrie: „Ar fi fost bine ca varianta Tomac să fi trecut”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că la începutul lunii viitoare va relua consultările cu partidele politice pe tema formării unui guvern.

Trump calmează aliații și dă asigurări că Putin nu va ataca NATO: „Am avut discuții bune cu el”

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP şi Reuters.

Dezastrul din Nepal, explicat: prăbușirea de la 7.000 de metri care a declanșat o viitură ireală

Dezastrul care a îndoliat Nepalul a pornit în câteva secunde, la peste 7.000 de metri altitudine, iar efectele s-au simțit la mai bine de 100 de kilometri distanță.