Posibil atac terorist în Birmingham. O mașină a intrat în pietoni, în fața unei moschei

61939676
iStock

Poliţia britanică a informat vineri seară că efectuează o anchetă pentru a stabili eventuala natură teroristă a unui accident petrecut în faţa unei moschei din Birmingham, unde doi bărbaţi au fost loviţi de o maşină, relatează AFP.

"În acest stadiu, nu am reţinut sau exclus posibilitatea ca incidentul să aibă o legătură cu terorismul şi dar suntem deschişi oricărei situaţii", a declarat inspectorul Greg Evans, de la poliţia comitatului West Midlands, într-un comunicat.

Potrivit poliţiei, accidentul a avut loc vineri în jurul orelor 14.15 (13.15 GMT).

Doi tineri în vârstă de circa 20 de ani au fost loviţi în faţa unei moschei din centrul oraşului Birmingham de o maşină care a demarat apoi în mare viteză.

Unul dintre ei a fost rănit uşor, iar celălalt a suferit contuzii la cap.

"Poliţia încearcă să îl găsească pe şoferul maşinii care a fost descrisă având o culoare gri metalizat", potrivit aceleiaşi surse.

Forţele de ordine au cerut sprijinul oricărei persoane care deţine informaţii sau înregistrări video.

Marea Britanie a fost, în 2017, ţinta mai multor atentate revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic.

În cursul nopţii de 18 spre 19 iunie, la Londra, o maşină a intrat într-o mulţime de credincioşi care ieşeau dintr-o moschee lângă Finsbury Park, făcând un mort. Autorul atacului ar fi acţionat din ură faţă de musulmani, mai scrie AFP.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
61952205
Raport declasificat: războiul informațional dus de Rusia împotriva Occidentului, de 10 ani

Rusia este angajată în mod agresiv într-un război informaţional împotriva Occidentului de peste un deceniu, se arată într-un raport declasificat.

61950670
Netanyahu, mesaj despre Ambasada României, după întâlnirea cu Dragnea și Dăncilă

Guvernul israelian condus de Benjamin Netanyahu a postat vineri un mesaj pe contul său oficial de Facebook, despre vizita delegației române.

61888085
Angela Merkel, vizită de stat în SUA. Subiectele pe care le va discuta cu Trump

După Emanuel Macron, Donald Trump o primeşte la Casa Albă pe Angela Merkel.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.