Polonia acuză dominația Germaniei în Europa. ”Este o cale care duce la criză și nefericire”

62307730
Shutterstock

Preşedintele partidului conservator naţionalist la putere în Polonia a denunţat ”dominaţia” Germaniei în Europa, acuzând-o că doreşte să realizeze prin metode paşnice ”planurile pe care şi-a dorit cândva să le ducă la îndeplinire prin metode militare”.

 

Jaroslaw Kaczynski, considerat omul forte şi principalul strateg al dreptei la putere, obişnuit să atace Germania şi Uniunea Europeană, a ţinut un discurs la Legnica, în sud-vestul ţării, în cadrul turneului său în provincie în vederea alegerilor legislative prevăzute în toamna anului 2023.

El a declarat, potrivit agenţiei de presă PAP, că puterea Europei constă în cea a naţiunilor sale şi, în mare măsură, în cea a statelor suverane.

El a denunţat "situaţia de dominaţie, o situaţie în care, prin metode paşnice, unul din statele europene, astăzi cel mai mare după Rusia, îşi realizează planurile pe care şi-a dorit cândva să le ducă la îndeplinire prin metode militare. Este o cale care duce la criză şi nefericire. Nu numai a Poloniei, ci şi a Europei. Şi, de asemenea, a acestei ţări, Germania", a spus Kaczynski.

Polonia cere Germaniei reparații de 1.300 de miliarde de euro pentru cel de-Al Doilea Război Mondial

În paralel cu retorica antigermană şi eurosceptică, despre care opoziţia poloneză crede că este cel puţin parţial legată de campania electorală, autorităţile poloneze au lansat recent o ofensivă diplomatică pentru a cere Germaniei reparaţii pentru cel de-Al Doilea Război Mondial, estimate de Varşovia la o mie trei sute de miliarde de euro.

Potrivit Germaniei, Polonia a renunţat la reparaţii de război în 1953 şi a confirmat în mai multe rânduri această renunţare.

În acest context, Varşovia a declinat la sfârşitul lui noiembrie propunerea germană de a-i trimite sistemul de apărare antiaeriană Patriot, după căderea, soldată cu victime, a unei rachete în Polonia. Guvernul polonez a sugerat ca Germania să transfere acest echipament în Ucraina, reaminteşte AFP.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62307725
Coroana Sf. Edward, modificată pentru regele Charles al III-lea. Simbolul monarhiei britanice are peste 360 de ani
Coroana Sf. Edward, piesa centrală a bijuteriilor monarhiei britanice, a părăsit Turnul Londrei, unde este de obicei expusă publicului, pentru a fi modificată pentru încoronarea regelui Charles al III-lea pe 6 mai, a anunţat sâmbătă Palatul Buckingham.  
62296761
SUA: „Putin vorbește cu nonșalanță despre negocierile de pace și duce războiul la un nou nivel de barbarie”. Reacția Moscovei
Un diplomat american de rang înalt a afirat că președintele rus Vladimir Putin nu este sincer în ceea ce privește discuțiile de pace cu Ucraina și, între timp, a dus războiul din țara vecină la un nou nivel de „barbarie”.
62307696
Momente speciale la Vatican. Credincioșii au asistat la aprinderea luminițelor în bradul de Crăciun
Au fost momente speciale sâmbătă seară la Vatican. Numeroși credincioși au asistat la aprinderea luminiţelor în imensul brad de Crăciun, instalat în Piața Sfântul Petru.