Poliția germană nu a găsit niciun indiciu cu privire la motivul atacului din Munster

×
Publicitate

Poliția germană a declarat că nu există "niciun indiciu" cu privire la motivul atacului cu furgonetă din orașul german Munster, soldat cu doi morți și 20 de răniți.

Autoritățile au exclus posibilitatea unui atac teororist, suspectul neavând legături cu nicio grupare islamistă. De asemenea, oamenii legii au identificat cele două victime ucise în incident. Este vorba de o femeie de 51 de ani și un bărbat de 65 de ani, potrivit BBC News.

Poliţia a ridicat baricada care bloca accesul în centrul oraşului. Locuitorii şi turiştii se pot întoarce în centrul vechi din Munster, deşi zona din imediata apropiere a locului accidentului va rămâne blocată cât timp investigaţiile continuă.

Atacatorul a condus vehiculul în oamenii aşezaţi la mese pe terasa restaurantului Grosser Kiepenkerl, o destinaţie populară pentru turişti în centrul vechi al oraşului, relatează Agerpres.

În acest stadiu al anchetei, s-a stabilit că şoferul a fost probabil un bărbat în vârstă de 48 de ani din München, potrivit unui comunicat comun al procuraturii şi poliţiei din oraş.

În schimb, Frankfurter Allgemeine Zeitung a relatat în ediţia online că făptaşul a fost Jens R., de 48 de ani, care locuia la aproximativ doi kilometri de locul crimei, relatează Reuters.

Postul de televiziune ZDF, citat de agenţia britanică de presă, a relatat că poliţia a efectuat percheziţii în apartamentul acestuia. S-a descoperit că a avut contact cu extremişti de dreapta, dar nu s-a găsit nimic până acum care să dovedească faptul că era el însuşi un extremist.

Sueddeutsche Zeitung a scris că bărbatul avea probleme psihologice, însă Ministerul de Interne din Renania de Nord-Westfalia nici nu a confirmat, nici nu a negat informaţia.

Cancelarul Angela Merkel a declarat într-un comunicat că a fost "profund şocată''.

Casa Albă a emis sâmbătă seara un comunicat în care sunt transmise "gândurile şi rugăciunile" preşedintelui Donald Trump către familiile celor ucişi.

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a scris pe Twitter: "Toate gândurile mele sunt cu victimele atacului din Munster. Franţa împărtăşeşte suferinţa Germaniei".

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61952121
Cehii au găsit filmul procesului prin care Stalin a epurat 14 lideri comuniști

Istoricii cehi au decosperit mai multe documente și o înregistrare video care arată cum Rudolf Slánský și alți lideri comuniști cehi au devenit victimele epurării staliniste.

61952120
Reacția lui Putin, întrebat cum se simte ca ”cel mai mare personaj negativ din lume”

Vladimir Putin a avut o reacție surprinzătoare în timpul unui interviu difuzat de televiziunea rusă în preajma alegerilor prezidențiale.

61952115
Dispariția misterioasă a unui tânăr din Suceava în Germania

Un tânăr de 30 de ani, din Suceava, a disparut în mod misterios în Germania de câteva luni, iar acum este căutat de autoritățile din ambele state.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.