Peste 25.000 de oameni au participat, la Chisinau, la un miting pentru unirea cu Romania: "Armata rusa afara!"

61669876

Peste 25.000 de oameni au iesit sambata in strada in centrul Chisinaului manifestand pentru unirea cu Romania, relateaza ProTv Chisinau.

Participantii au solicitat presedintelui Klaus Iohannis si clasei politice de la Bucuresti sa urgenteze demersurile pentru apropierea decisiva a celor doua state romanesti.

''Din 1991 incoace am incercat toate solutiile: de la comunism sa trecem la democratie, am incercat sa fim buni cu Estul, sa facem cu ochiul celor din Vest, dar o viata mai buna si mai frumoasa nu avem. Inseamna ca trebuie sa existe o alta cale. Aceasta cale este unirea'', a afirmat cu ocazia acestei actiuni Elena Podoleanu, membra a platformei 'Actiunea 2012', potrivit Agerpres.

La ora 15.30 manifestatia s-a oprit in fata ambasadei Rusiei. S-a scandat: "Rusia nu uita, Basarabia nu e a ta", "Ocupanti ati fost, ocupanti veti fi, criminalilor!", "Armata rusa afara!". Reprezentanti ai miscarii civice Tinerii Moldovei au declarat anterior pentru agentia IPN ca actiunea de sambata are si o conotatie legata de expulzarea, la 13 mai, a cetateanului roman George Simion, presedintele platformei Actiunea 2012. Acesta a fost declarat persoana indezirabila in Republica Moldova pentru o perioada de 5 ani, decizie pe care membrii platformei Actiunea 2012 si ai altor organizatii unioniste o considera ca fiind una luata la comanda.

PROTESTE

Membri si sustinatori ai mai multor organizatii unioniste au comemorat sambata, 16 mai, in Piata Marii Adunari Nationale, 203 ani de la alipirea Basarabiei la Imperiul Rus. De asemenea, ei au cerut unirea cu Romania ca solutie la problemele sociale din Republica Moldova.

Evenimentul, oganizat cu prilejul implinirii a 203 ani de la prima rupere a Moldovei prin pacea ruso-turca din 16 mai 1812, a avut loc in contextul tensiunilor legate de expulzarea romanului George Simion din Moldova. Manifestatia a fost organizata de Tinerii Moldovei si Actiunea 2012 si se va incheia in jurul orei 19:00. Organizatorii au anuntat ca peste 25 de mii de persoane s-au strans in jurul pranzului in Piata Marii Adunari Nationale.

Oamenii au fluturat steaguri si pancadre, in timp ce pe o scena improvizata se canta piese patriotice. In piata a fost adus si un tricolor imens. "Foarte multa lume continua sa vina spre noi", au relatat organizatorii, potrivit sursei citate. Manifestatia a fost autorizata de Primaria Municipiului Chisinaului.
 

Articol recomandat de sport.ro
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Citește și...
Fostul presedinte egiptean Mohamed Morsi a fost condamnat la moarte. Faptele de care este acuzat

Fostul presedinte egiptean Mohamed Morsi si alti 105 membri ai Fratiei Musulmane au fost condamnati la moarte, in cursul zilei de sambata.

O racheta ruseasca, ce transporta un satelit mexican, s-a prabusit in Siberia, la putin timp dupa lansare

Ultima treapta a unei rachete ruse Proton-M, care transporta pe orbita un satelit mexican de comunicatii, s-a prabusit in regiunea siberiana Chita, sambata, la putin timp dupa lansarea, transmite Reuters.

Jokar Tarnaev, autorul atentatelor de la Boston, a fost condamnat la MOARTE. Cum ar putea sa scape de injectia letala

Atacatorul de la maratonul din Boston a primit pedeapsa cu moartea. Cei 12 membri ai juriului au dat sentinta dupa 14 ore de deliberari.

Recomandări
Răspunsul șefei UE după ce i s-a cerut să blocheze fondurile PNRR ale României din cauza „amendamentului Fritz” (Surse)

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat după ce două mari grupuri politice din UE i-au cerut condiționarea fondurilor PNRR alocate României după scandalul Dominic Fritz.

Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii

Vom putea afla mai ușor câți ani am contribuit la sistemul public de pensii și când ne-am putea retrage din activitate.

Hotelul din Saturn unde s-au îmbolnăvit zeci de turiști fusese sancționat cu 3 zile în urmă. Neregulile nu au fost remediate

Este o vacanță de groază pentru zeci de turiști, mulți cu copii, cazați la un hotel din stațiunea Saturn. Cu toții au făcut o toxiinfecție alimentară severă. Autoritățile au activat Planul Roșu și au trimis zeci de ambulanțe la fața locului.