Jokar Tarnaev, autorul atentatelor de la Boston, a fost condamnat la MOARTE. Cum ar putea sa scape de injectia letala

×
Publicitate

Atacatorul de la maratonul din Boston a primit pedeapsa cu moartea. Cei 12 membri ai juriului au dat sentinta dupa 14 ore de deliberari.

Jokar Tarnaev va fi executat cu injectie letala, insa, inainte ca asta sa se intample, ar putea trece ani, intrucat decizia poate fi atacata in justitie. Atacatorul, ce a vrut sa pedeapseasca Statele Unite pentru implicarea in razboiul din Afganistan, a fost imperturbabil la anuntarea sentintei.

Pe 13 aprilie 2013, doua bombe artizanale au fost detonate una dupa alta aproape de linia de final a maratonului de la Boston. Deflagratia a omorat doua femei tinere si un baietel de opt ani. Alte 260 de persoane au fost ranite. Unele au ramas cu dizabilitati grave. Atentatul a fost comis de doi frati musulmani, originari din Cecenia. Cel mare, Tamerlan, a murit intr-un schimb de focuri cu politistii, la patru zile dupa atac. Asa ca doar Jokar, acum in varsta de 21 de ani, a ajuns in fata justitiei.

Procurorii si chiar familiile unora dintre victime au pledat in zadar pentru ca lui Jokar sa nu i se aplice pedeapsa capitala si sa fie condamnat la inchisoare pe viata.

Carmin Ortiz, procuror: "Avocatul apararii a sustinut ca acuzatul se afla sub influenta fratelui mai mare, insa dovezile nu au aratat asta."

Apararea a incercat sa sensibilizeze juriul cu detalii despre copilaria chinuita a lui Jokar, care, pana la opt ani, a trait in mai multe zone volatile din Caucaz. Procurorii, pe de alta parte, au adus in boxa martori cu relatari terifiante din timpul atacului. In cele din urma, in decizia juriului a cantarit cel mai mult faptul ca atacatorul nu a aratat in niciun moment vreo urma de regret sau vreo emotie, ci a pastrat o atitudine sfidatoare.

Desi a fost condamnat la moarte, Jokar Tsarnaev ar putea sa nu ajunga niciodata la momentul executiei, sustin jurnalistii de la Huffington Post. Un proces lung cu multe contestatii, precum si complicatiile legale si tehnice privind injectia letala, sunt doar cativa dintre factorii care ar putea preveni aplicarea pedepsei pe care tocmai a primit-o tanarul de 21 de ani.

Filmul atentatului din aprilie 2013

Tanarul de origine cecena a fost gasit vinovat pentru toate cele 30 de capete de acuzare, pentru 17 dintre acestea fiind prevazuta pedeapsa capitala.

In 15 aprilie 2013, SUA retraiau groaza semanata de terorism. Maratonul de la Boston se apropia de sfarsit si participantii incepusera sa treaca linia de finis, cand s-a dezlantuit iadul. Doua bombe au explodat la interval de cateva secunde si la distanta de cativa metri. Doua femei si un copil au murit, si sute de oameni au fost raniti, victime nevinovate ale unui atac destinat sa pedepseasca America pentru felul cum i-ar trata pe musulmani.

Jokar Tarnaev - CNN

Camerele de supraveghere l-au surprins pe Jokar Tarnaev indepartandu-se de bomba pe care o pusese chiar el. Era o bomba artizanala, facuta dintr-o oala sub presiune, iar tanarul de origine cecena a lasat-o langa un grup de copii mici. In aceasta imagine, il vedem pe Tzarnaev langa cea mai tanara dintre victimele sale: Martin Richards, in varsta de numai 8 ani.

In timp ce punea bomba, Jokar Tarnaev parea netulburat de carnagiul pe care era pe punctul sa-l dezlantuie. La 20 de minute dupa atentate, a fost filmat intr-un supermarket, cumparand lapte, de parca nimic nu s-ar fi intamplat. A doua zi, cand orasul era traumatizat de atentate, el declara pe Twitter ca e un om lipsit de griji. Cateva zile mai tarziu, a fost ranit si capturat in timp ce ascundea intr-o barca.

Fratele lui mai mare, Tamerlan, era ucis intr-un schimb de focuri cu politistii. In cursul procesului, Jokar Tarnaev si-a recunoscut implicarea in atentate, dar a sustinut ca era sub influenta nefasta a fratelui lui. O linie de aparare care nu a convins juriul.Tanarul care avea doar 18 ani la acel moment a comis, impreuna cu fratele sau, cel mai grav atac de pe teritoriul american dupa 11 septembrie.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Cand copilul unei studente a inceput sa planga in timpul cursului, profesorul a facut un gest impresionant

Profesorul disciplinei "Comportament Organizațional", de la Hebrew University din Ierusalim, a reusit sa calmeze copilul unei studente, continuandu-si prelegerea ca si cand nimic nu s-a intamplat.

Scrisoarea din 1964 care sta la baza filmului Odiseea Spatiala:2001

Povestea care sta în spatele renumitei capodopere cinematografice a pornit de la scrisoarea regizorului Stanley Kubrick adresată scriitorului Arthur C. Clarke, în data de 31 martie 1964.

Magnatul rus Serghei Polonski a fost arestat in timp ce se afla pe un iaht in Cambodgia

Magnatul rus Serghei Polonski, care a acumulat o avere impresionanta in domeniul imobiliar si apoi a fugit din Rusia, a fost arestat in Cambodgia in timp ce se afla pe un iaht, a anuntat vineri avocatul sau.

Recomandări
Consultări decisive la Palatul Cotroceni. PSD și AUR cer la guvernare, PNL nu emite pretenții. USR e deschis

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

UE i-a răspuns lui Donald Trump după amenințările cu tarife: Parteneriatul cu Canada „nu este îndreptat împotriva nimănui”

Comisia Europeană i-a răspuns joi lui Donald Trump, după ce președintele SUA a amenințat UE cu tarife vamale din cauza apropierii de Canada, informează EFE.

Ilie Bolojan, după discuțiile de la Cotroceni: „Principala provocare este păstrarea controlului asupra finanțelor publice”

Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat joi, după consultările cu Nicușor Dan, că România are nevoie de un guvern cu un premier credibil, miniștri competenți și un program adaptat realităților economice.