Peste 2.400 de morţi în 24 de ore în Statele Unite, cel mai ridicat bilanţ în şase luni

62158928
Getty

Statele Unite au anunţat miercuri, în ajunul sărbătorii de Ziua Recunoştinţei, peste de 2.400 de decese asociate COVID-19 în 24 de ore, potrivit datelor oferite de Universitatea Johns Hopkins.

Bilanțul de 2.400 de decese nu mai fusese atins de peste șase luni, relatează AFP.

În ţară s-au înregistrat totodată aproape 200.000 de noi cazuri de COVID-19, potrivit sursei citate.

Aceasta a fost a doua zi consecutivă în care s-a depăşit pragul zilnic de 2.000 de decese.

Ultima dată când numărul deceselor a depăşit 2.400 într-o singură zi a fost la începutul lunii mai, în plină criză sanitară în Statele Unite.

Confruntate cu un nou focar de epidemie, care se află în faza "exponenţială" în SUA potrivit autorităţilor din domeniul sănătăţii, numeroase state au reimpus, una după alta, restricţii în pofida sosirii sezonului sărbătorilor de iarnă.

Ziua Recunoştinţei (Thanksgiving) este o mare sărbătoare în SUA, pentru mulţi mai importantă decât Crăciunul, în care prietenii şi familiile se reunesc în jurul tradiţionalului curcan umplut.

Fără a interzice deplasările, Centrele Americane de Prevenire şi Control al Bolilor (CDC) au cerut pentru prima dată americanilor să nu călătorească pentru această sărbătoare.

Statele Unite, ţara cea mai afectată de pandemia de COVID-19 în cifre absolute, au înregistrat în total peste 12,7 milioane de cazuri şi 262.080 de decese.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62160619
Trupul neînsufleţit al lui Diego Maradona a fost depus la Palatul prezidenţial din Buenos Aires
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Diego Armando Maradona, legenda fotbalului argentinian care a decedat miercuri, a fost depus la Casa Rosada, Palatul prezidenţial din Buenos Aires.
62160616
Marea Britanie va împrumuta o sumă record în acest an, din cauza pandemiei de coronavirus
Marea Britanie va împrumuta o sumă record de aproape 400 de miliarde de lire sterline în acest an, din cauza pandemiei de coronavirus.
62160611
Europa ar putea fi lovită de un al treilea val al pandemiei după Crăciun, dacă restricțiile sunt ridicate prea repede
Dacă restricțiile sunt ridicate prea repede, Europa ar putea fi lovită de al treilea val al pandemiei, imediat după Crăciun, avertizează oficialii Comisiei Europene.