Aici, copii de doar 5 ani pot ajunge la conținut care promovează automutilarea, violența și abuzul. În spatele fenomenului se află o rețea internațională cunoscută drept „The Com”, care racolează minori și îi atrage în comunități online.

Specialiștii le recomandă părinților să verifice direct grupurile de chat pe care copiii lor le accesează în timpul jocurilor.

Platforma de gaming Roblox este una dintre cele mai populare din lume și oferă jocuri inclusiv pentru copii de 5 ani. Jurnaliștii britanici de la Sky News au creat un cont și au reușit, prin doar câteva căutări simple, să descopere peste o mie de elemente grafice nepotrivite pentru copii.

„Este șocant”

Activist pentru protecția copilului Andy Burrows, Chief Executive, Molly Rose Foundation: „Este șocant. Este poarta către o lume care îi expune pe copii unor pericole greu de imaginat.”

Elementele grafice sunt doar o mică parte a problemei. În centrul fenomenului se află o rețea online transfrontalieră, cunoscută sub numele de „The Com” – prescurtare de la „community”.

Potrivit investigației, membrii acestei rețele folosesc jocurile video pentru a intra în contact cu minori. Apoi, încearcă să-i atragă către aplicații de mesagerie privată. În aceste spații, utilizatorii discutau despre materiale ilegale și despre metode de manipulare și șantaj folosite pentru a controla victimele.

Rachel de Souza, comisarul britanic pentru protecția copiilor: „Mi se face rău când mă gândesc că un copil de 5 ani poate avea acces la așa ceva. Lucrez de mult timp în domeniul siguranței online și pentru adoptarea unor legi privind siguranța pe internet, iar noi suntem încă aici, uitându-ne la astfel de materiale îngrozitoare.”

Lanțul abuzurilor se mută apoi din spațiile publice ale platformelor în comunități și canale private. Potrivit investigației, reporterii au identificat probleme serioase în sistemele automate de moderare de pe Discord și Telegram.

Probleme în sistemele de moderare

Activist pentru protecția copilului Andy Burrows, Chief Executive, Molly Rose Foundation: „Platformele permit ca aceste lucruri să se întâmple pentru că nu reușesc să le identifice și să le elimine. Astfel, facilitează toate pericolele care decurg de aici.”

Rachel de Souza, comisarul britanic pentru protecția copiilor: „Te-ai aștepta ca așa ceva să se găsească într-un colț ascuns al dark web-ului. În realitate, este la vedere.”

Marile companii de tehnologie spun că elimină conținutul raportat. Testele realizate de jurnaliști indică însă faptul că materiale similare pot continua să apară și să fie redistribuite.

Cazul readuce în atenție riscurile la care sunt expuși minorii în mediul online. Un incident similar a avut loc și în România, în primăvară. Trei bărbați din Suceava, Mureș și Galați au fost arestați preventiv pentru pornografie infantilă. Potrivit anchetatorilor, aceștia ar fi șantajat nouă fete, cu vârste între 10 și 14 ani, după ce le-ar fi contactat pe platforma Roblox.