Parlamentul din Austria a ridicat imunitatea liderului extremei drepte Herbert Kickl. Pentru ce este suspectat

62504787

Parlamentul austriac a aprobat miercuri ridicarea imunităţii liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl, la cererea Parchetului, care doreşte să-l ancheteze pentru o presupusă mărturie falsă, notează AFP.

Conservatorii, social-democraţii, liberalii din partidul Neos şi Verzii "au votat pentru", a indicat Adunarea Naţională într-un comunicat.

Doar FPO al lui Kickl a votat împotriva acestei cereri, denunţând o manevră de "persecuţie" care vizează slăbirea formaţiunii care s-a plasat pe prima poziţie în alegerile legislative desfăşurate în septembrie.

Procurorii anticorupţie au formulat această cerere la jumătatea lunii noiembrie pentru a-l putea ancheta pe Herbert Kickl (foto), suspectat că ar fi depus mărturie mincinoasă în aprilie în faţa unei comisii parlamentare însărcinate cu anchetarea utilizării abuzive a fondurilor publice sub guverne precedente.

Herbert Kickl a fost vizat din primăvară de acuzaţii de deturnare de bani publici pentru a plăti reclame în schimbul unei acoperiri media favorabile.

Parlamentul a decis, de asemenea, ridicarea imunităţii altor trei deputaţi FPO care au asistat în septembrie la înmormântarea unui fost ales al partidului lor, în cursul căreia a fost intonat un imn nazist, informează Agerpres.

Aceştia sunt acuzaţi de încălcarea unei legi din 1947 care pedepseşte pe oricine reconstituie partidul nazist, o organizaţie similară, propagă ideologia acestuia sau neagă crimele naziste împotriva umanităţii, în special Holocaustul.

Acest eveniment a stârnit indignare în ţara alpină, în ajunul alegerilor legislative.

Scrutinul a fost câştigat de partidul de extremă dreapta, o victorie istorică care, însă, nu i-a deschis porţile cancelariei.

În lipsa unor aliaţi pentru a forma un guvern, Herbert Kickl a fost exclus din negocierile purtate în prezent de cancelarul conservator Karl Nehammer cu social-democraţii şi liberalii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
Citește și...
62504782
Trimiterea de trupe pentru menținerea păcii în Ucraina, discutată la vârful UE. Este vorba despre zeci de mii de soldați

Emmanuel Macron va discuta, joi, la Varșovia, cu premierul Poloniei, Donald Tusk, despre desfășurarea unor forțe de menținere a păcii în Ucraina după încheirerea războiului, au declarat, pentru Politico, un diplomat din cadrul UE și un oficial francez.

62504781
„Armistițiul de Crăciun” între Ucraina și Rusia a fost respins. Orban a eșuat să obțină pacea în fața lui Putin

Premierul maghiar Viktor Orban a reacționat după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a criticat dur pentru dialogul său cu Vladimir Putin.

62504778
Un fost boxer francez a fost condamnat la închisoare pe viață pentru decapitarea unei pensionare cu un cuțit pentru pâine

Procesul de crimă al lui Jean-Michel Moulun, care s-a deschis luni la Curtea de Asigurări din Montpellier, a ajuns deja la final.

 

Recomandări
Whatsapp image 2026 10 26 at 184834
SRI: Incendiul de la Carfil, cauzat de o rețea de sabotaj „coordonată din Rusia”. Doi suspecți, arestați în Germania

SRI a transmis că incendiul de la platforma Carfil din Brașov a fost provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Rusia, care ar fi vizat și alte obiective strategice din UE. În dosar sunt cercetați doi cetățeni din Belarus și unul din Ucraina.

Sorin grindeanu protv
PSD promite că nu vor crește taxele în 2027, dar bugetul are nevoie de bani. Ce s-ar putea întâmpla cu TVA și Pilonul II

Dacă Alexandru Nazare ezită să promită că anul viitor nu vor crește taxele, o face, în schimb, Sorin Grindeanu, șeful PSD. Spune răspicat că executivul mixt PSD-tehnocrat nu va cere bani în plus de la cetățeni pentru a acoperi deficitul bugetar.

Trafic summit
Reguli noi pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va fi obligat să treacă prin controale medicale mai stricte

Șoferii cu probleme de vedere, cei care au tulburări psihice sau probleme legate de consumul de alcool și droguri vor fi evaluați mai atent înainte să primească sau să-și reînnoiască permisul.