Papa Francisc, pontiful argentinian care nu s-a mai întors acasă. Nu a mai ajuns în țara natală de când a devenit papă

62520785

Argentinienii au aşteptat mult timp ca Papa Francisc să-şi viziteze ţara natală pe care a părăsit-o în 2013 pentru a deveni şeful Bisericii Romano-Catolice.

Având în vedere că starea sa de sănătate este delicată, deoarece se luptă cu o dublă pneumonie, întoarcerea pare din ce în ce mai puţin probabilă acum, comentează Reuters.

Problemele de sănătate ale Papei Francisc

Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, a fost în stare critică din cauza unei infecţii pulmonare. Cele două săptămâni petrecute în spitalul Gemelli din Roma reprezintă cea mai lungă şedere din mandatul său de papă şi evidenţiază fragilitatea sa.

Papa Francisc a făcut peste 45 de călătorii internaţionale în timpul papalităţii sale, inclusiv prima vizită a unui papă în Irak, Emiratele Arabe Unite, Myanmar, Macedonia de Nord, Bahrain şi Mongolia. Însă fostul arhiepiscop de Buenos Aires nu s-a întors niciodată în Argentina.

„Una dintre marile curiozităţi ale papalităţii sale a fost faptul că, spre deosebire de predecesorii săi, Francisc nu şi-a vizitat niciodată ţara natală”, a declarat Jimmy Burns, autorul biografiei din 2015 „Francisc, Papa Bunei Promisiuni”. Burns crede că Francisc nu a vrut să fie văzut de partea peroniştilor de stânga sau a conservatorilor în mediul politic polarizat al ţării. „Orice vizită ar încerca să fie exploatată de o parte sau de alta, iar el ar alimenta fără să vrea aceste diviziuni”, a explicat el.

Mulţi din Argentina au anticipat o vizită în ţară la scurt timp după ce Francisc a preluat funcţia şi a vizitat Brazilia. Anul trecut s-a vorbit din nou despre o astfel de călătorie. Dar, în ambele cazuri, vizita nu s-a materializat.

Guillermo Marco, fost purtător de cuvânt al papei pe vremea când era cardinalul Jorge Bergoglio la Buenos Aires, a declarat pentru Reuters că a fost o „oportunitate irosită” pentru Argentina. Francisc, a spus el, a avut un „suflet de tango” - o referire la muzica şi dansul care îşi are originile pe străzile din Buenos Aires. „I-ar fi plăcut (să vină) dacă ar fi putut face o călătorie simplă, să spunem, în care să vină să viziteze oamenii pe care îi iubeşte şi, nu ştiu, să celebreze o slujbă pentru oameni”, a spus Marco Guillermo, care păstrează o relaţie strânsă cu Francisc. „Dar el este pe deplin conştient că există o întreagă reţea de susţinători şi detractori care se luptă pentru el”, a punctat fostul purtător de cuvânt.

Declaraţiile recente ale Papei Francisc

În septembrie, papa le-a spus jurnaliştilor că vrea să meargă în Argentina, spunând că „ei sunt poporul său”, dar că „mai întâi trebuie rezolvate diverse probleme”.

Maximo Jurcinovic, un purtător de cuvânt al conferinţei episcopale din Argentina, a declarat că Biserica se concentrează pe rugăciunea pentru sănătatea papei şi nu va comenta alte chestiuni.

Marco a spus că Francisc părea obosit când a vorbit cu el la sfârşitul lunii ianuarie. „Are 88 de ani şi apoi adăugaţi la aceşti 88 de ani grijile şi ritmul de viaţă pe care încearcă să îl ducă”, a spus el. „Este ca şi cum ar avea o voinţă, o forţă spirituală pe care Dumnezeu i-o dă şi care îi face corpul să facă lucruri, dar corpul îi spune deja: 'Nu pot'. Cam asta s-a întâmplat cu el acum”, a explicat Marco.

Impactul situaţiei din Argentina

În timpul pontificatului său, primul din istorie al unui papă latino-american, Argentina a fost zguduită de crize economice repetate şi de volatilitate politică. Guvernul actual este condus de preşedintele Javier Milei, care a contribuit la stabilizarea economiei, dar a implementat măsuri dure de austeritate. Milei l-a numit odată pe Francisc reprezentantul diavolului pe Pământ, deşi a remediat lucrurile de la preluarea mandatului.

Unii au spus că Francisc ar fi trebuit să îl viziteze pe argentinieni indiferent de mediul politic de-a lungul anilor. „Vocile este împărţite. Sunt unii care spun că ar fi trebuit să vină oricum, pentru că ar fi ajutat să se închidă puţin fisura politică”, a declarat Sergio Rubin, jurnalist argentinian şi coautor al biografiei papale „Iezuitul”.

Rogelio Pfirter, ambasador la Vatican din 2016 până în 2019 şi fost elev al lui Bergoglio la o şcoală iezuită din Argentina, a declarat că voinţa lui Francisc de a stimula incluziunea în Biserică a fost prioritatea papei. „Nu am nicio îndoială că tot ceea ce este argentinian şi patria în sine este ceva care are un loc special în minte şi în inima sa”, a declarat el pentru Reuters. Dar una dintre cele mai mari moşteniri ale papei a fost „să facă o papalitate pentru toată lumea”, a punctat Pfirter. „Din perspectiva papei, a fost probabil mult mai important să călătorească în Pacific, să călătorească în Africa, să călătorească în alte ţări din America Latină decât să viziteze regiuni în care Biserica are deja o poziţie puternică”, a explicat ambasadorul.

Mulţi dintre credincioşii argentinieni şi-ar fi dorit în continuare să-l primească pe Francisc acasă şi să-şi amintească de el ca Bergoglio, născut în 1936 la Buenos Aires din imigranţi italieni. „Faptul că papa nu a venit până acum mă doare, mă doare puţin”, a recunoscut Claudia Nudel, care a participat la o slujbă recentă în Buenos Aires pentru a se ruga pentru sănătatea papei.

Silvia Leda, 70 de ani, de asemenea prezentă la slujbă, a spus: „Mi-ar fi plăcut să vină, dar cred că cel mai important lucru este ceea ce poate face pentru lume”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
Le Monde: Donald Trump exagerează ajutorul acordat Ucrainei pentru a pune presiune pe Volodimir Zelenski

De la revenirea sa la Casa Albă, Donald Trump insistă că Statele Unite au cheltuit aproape 350 de miliarde de dolari (335 de miliarde de euro) pentru a ajuta Ucraina de la invazia rusă din 2022, relatează Le Monde.

Ungaria va interzice primirea de noi locuitori în orașele sale, pentru ”protejarea identităţii locale”

Ungaria va interzice primirea de noi locuitori în comunitățile sale, potrivit unui proiect de lege prin care Guvernul Viktor Orban susține că își dorește să protejeze identitatea locală. În realitate, este vorba despre o lege de interzicere a migranților.

 

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare din 4 martie. Bursele încep să se prăbuşească

Statele Unite au impus în cele din urmă taxe vamale de 25% pentru Mexic și Canada. Beijingul e taxat doar cu 20 la sută.

Recomandări
INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.

Ministrul interimar Dragoș Pîslaru: România va avea o absorbție de peste 90% din fondurile nerambursabile PNRR

Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a prezentat, marți, stadiul proiectelor PNRR, anunțând o rată de absorbție de peste 90% pe componenta de grant, dar și riscuri legate de reformele nerealizate.

Drona cu explozibil descoperită în Vaslui, „operată” de ciobanul care a găsit-o. Ce a luat din ea înainte să sune la poliție

S-a dat alarma în județul Vaslui, marți dimineață, după ce o dronă militară a fost descoperită pe un câmp.