Papa Francisc a acceptat demisia unui alt episcop polonez acuzat că a acoperit agresiuni sexuale comise de preoţi

62423763
Shutterstock

Vaticanul a anunţat sâmbătă că Papa Francisc a acceptat demisia episcopului Andrzej Dziuba, în vârstă de 73 de ani, acuzat că a acoperit agresiuni sexuale comise de preoţii din subordinea sa asupra unor minori, informează AFP.

Dziuba, episcop în dioceza Lowicz din centrul Poloniei, "a demisionat la cererea Sfântului Scaun", precizează un comunicat al nunţiului apostolic de la Varşovia.

Demisia prelatului este a doua în rândul prelaţilor din Polonia după cea de luna trecută a arhiepiscopului de Szczecin, Andrez Dziega, implicat şi el într-un scandal legat de agresiunile sexuale.

Conform presei poloneze, Dziuba ştia despre cel puţin doi preoţi pedofili în dioceza sa, însă nu a declanşat anchete, ci doar i-a transferat în alte parohii.

Nunţiatura apostolică - reprezentanţa Vaticanului în Polonia - s-a referit la "dificultăţi" în conducere din partea episcopului, "în special o neglijenţă în gestionarea cazurilor de agresiuni sexuale din partea anumitor membri ai clerului asupra unor minori".

Scandalurile de pedofilie şi încercările de a le muşamaliza au zguduit în ultimii ani Biserica Catolică poloneză, observă AFP.

Papa Francisc şi-a asumat misiunea de a combate agresiunile sexuale în cadrul bisericii pe care o conduce şi a insistat asupra unei politici de "toleranţă zero" în această privinţă, menţionează aceeaşi agenţie.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62430382
Mesajul părinților lui Aleksei Navalnîi pentru miile de ruși care i-au adus un omagiu
Părinţii opozantului rus Aleksei Navalnîi, mort în detenţie la mijlocul lui februarie, au mulţumit miilor de ruşi veniţi să-i aducă un omagiu la mormântul său de la Moscova după înhumarea lui în urmă cu aproape zece zile.
62280557
Starul American Drake pierde o sumă colosală la pariuri, după ce a mizat pe victoria lui Ngannou la meciul cu Anthony Joshua
Starului american Drake îi place să parieze bani mulţi pe tot felul de sporturi, dar nu întotdeauna câştigă. Vineri seară, cântăreţul a pariat 615.000 de dolari (560.000 de euro) pe victoria lui Francis Ngannou împotriva lui Anthony Joshua la Riad.
62432169
Statul care s-a săturat să fie aliatul Rusiei și care vrea să facă parte din UE. Decizia care va stârni furie la Kremlin
Armenia ia în considerare posibilitatea de a depune o cerere de aderare la UE, a declarat vineri ministrul de Externe, în timp ce ţara sa încearcă să stabilească legături mai strânse cu Occidentul în faţa tensiunilor cu aliatul tradiţional Rusia.