Panică generată de suspendarea ajutorului american în Africa. Milioane de vieți sunt în pericol. „Mulți oameni vor muri”

62228873
Shutterstock

„Mulţi oameni vor muri": îngheţarea ajutorului american, în special suspendarea accesului la tratamente de care depind milioane de oameni, a semănat un val de panică pe continentul african, transmite AFP.

Preşedintele Donald Trump a ordonat la scurt timp după învestirea sa suspendarea tuturor programelor de ajutor extern ale Statelor Unite pentru o perioadă de 90 de zile, cu excepţia ajutorului alimentar de urgenţă, precum şi a asistenţei militare pentru Israel şi Egipt.

SUA sunt de departe cel mai mare donator de ajutor extern din lume din punct de vedere al sumei, iar încetarea bruscă a acestui ajutor a provocat o undă de şoc.

Printre programele vizate se află Pepfar, un important program de luptă împotriva HIV/SIDA lansat de fostul preşedinte George W. Bush, de care depind direct peste 20 de milioane de persoane infectate cu HIV.

Suspendarea sa lasă "milioane de persoane în pericol", a avertizat într-un raport Fundaţia americană împotriva SIDA amfAR.

Aproximativ 222.333 de persoane care au nevoie zilnic de medicamente antiretrovirale împotriva HIV nu vor avea acces la acestea în fiecare zi cât timp măsura este în vigoare, a precizat fundaţia.

De asemenea, Pepfar oferă în prezent un tratament antiretroviral pentru 679.936 de gravide infectate cu HIV, atât pentru propria sănătate, cât şi pentru prevenirea transmiterii la bebeluşi.

"Pe parcursul unei opriri de 90 de zile, estimăm că aceasta ar însemna că 135.987 de bebeluşi ar putea contracta HIV", a spus amfAR, adăugând că este puţin probabil să fie diagnosticaţi: serviciile de depistare HIV la sugari sunt de asemenea suspendate.

"În momentul în care vorbim, nu se întâmpla nimic", a declarat pentru AFP Aghan Daniel, şeful unei echipe de jurnalişti ştiinţifici din Kenya finanţată de USAID şi care oferă informaţii despre problemele de sănătate.

Proiectele de cercetare au fost întrerupte brusc, chiar şi pentru pacienţii aflaţi în tratament experimental, a subliniat el, menţionând programul "MOSAIC", finanţat de Pepfar, care testează noi medicamente şi vaccinuri.

"Oamenii care au fost candidaţi pentru studiu vor avea efecte nefaste asupra sănătăţii, deoarece studiul s-a oprit brusc", a explicat el.

Propria sa echipă de şase jurnalişti ştiinţifici şi-a pierdut, de asemenea, locurile de muncă.

"Mulţi oameni vor muri din lipsă de cunoştinţe", a declarat, de asemenea, Aghan Daniel. "Una dintre principalele abordări pentru reducerea numărului de persoane infectate cu HIV în Africa este difuzarea de informaţii", menţionat el.

Aceasta "ne afectează sănătatea (...) fără să ne lase timp să ne pregătim", a afirmat Erick Okioma, 61 de ani, activist într-o comunitate din vestul Kenyei, el însuşi seropozitiv, comparând decizia SUA cu o "declaraţie de război biologic, pentru că este vorba de viaţa umană".

Un membru al personalului unui program finanţat de USAID în Kenya a declarat, sub rezerva anonimatului, că decizia lui Trump a avut efectul unei bombe.

"Vom avea mai mulţi oameni care vor ceda unor boli precum tuberculoza, holera", a explicat sursa citată.

Asociaţia sa nu îşi poate plăti acum chiria şi salariile, iar angajaţii au fost plasaţi obligatoriu în concediu fără plată.

La un birou USAID din Addis Abeba, Etiopia, AFP a văzut miercuri oameni care îşi părăseau birourile.

În pofida derogărilor emise de administraţie, "rămân multe incertitudini", a spus un membru al personalului unui ONG care lucrează pentru securitatea alimentară în zonele de conflict.

"Oprirea unora dintre aceste programe, chiar şi pentru câteva zile, ar putea face diferenţa dintre viaţă şi moarte pentru unele dintre persoanele pe care le ajutăm", a avertizat el.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția lui Denis Drăguș a reacționat după ce atacantul a semnat cu FCSB: ”Se simte diferit!”
FOTO Soția lui Denis Drăguș a reacționat după ce atacantul a semnat cu FCSB: ”Se simte diferit!”
Citește și...
Controverse în jurul planului Trump pentru Fâșia Gaza. Strămutarea palestinienilor ar echivala cu o epurare etnică

Donald Trump insistă cu planul de preluare a Fâșiei Gaza de către Statele Unite, chiar dacă ideea sa a fost respinsă de palestinieni, dar și de lideri din întreaga lume.

Ce spune Hamas despre planul lui Trump de a prelua sub control american Fâşia Gaza. Mesajul transmis liderului american

Propunerea preşedintelui Donald Trump de a prelua sub control american Fâşia Gaza şi de a strămuta de acolo populaţia echivalează cu o "declaraţie de intenţie de a ocupa" teritoriul palestinian, a spus joi purtătorul de cuvânt al Hamas, Hazem Qassem.

Primul cap căzut în Rusia, după eșecul misiunii sondei trimise pe Lună. Kremlinul a demarat „marea rotație”

Kremlinul l-a demis joi pe şeful agenţiei spaţiale ruse Roskosmos, după un mandat de mai puţin de trei ani marcat de eşecul spectaculos al primei misiuni a Rusiei pe Lună în 47 de ani, relatează Reuters.

Recomandări
Premier surpriză pregătit de Nicușor Dan. Președintele a discutat cu liderii partidelor despre nominalizare - Surse

În acest moment nu există voturile necesare pentru instalarea unui nou premier, motiv pentru care nominalizarea nu va fi făcută în acest weekend, ci săptămâna viitoare, au precizat surse din PSD pentru Știrile PRO TV.

România vrea să producă bunurile pe care le importă masiv. Statul va investi 760 de milioane de lei în fabrici

România vrea să producă local mai multe dintre bunurile pe care acum le importă masiv. Statul pune la bătaie aproape 760 de milioane de lei pe an pentru firmele din industria prelucrătoare care vor să investească în fabrici și echipamente noi.

De ce a atins benzina un preț record. Paradoxal, România are printre cele mai mici scumpiri din UE

Prețul benzinei a urcat vineri la un nivel record, iar sortimentul standard a ajuns la 9 lei și 70 de bani în unele stații.