Palmă diplomatică data de NATO lui Putin: aliaţii sunt de acord ca Ucraina să devină membră

jens stoltenberg
Getty

Șeful NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, joi, că Moscova nu poate împiedica Ucraina să devină membră a alianței militare, informează Reuters, citată de News.ro

"Toţi aliaţii sunt de acord că Moscova nu are drept de veto în ceea ce priveşte extinderea NATO", a declarat Stoltenberg reporterilor, în timp ce miniştrii de Externe ai NATO s-au reunit la Oslo, încercând să risipească orice semn de discordie înaintea summitului decisiv de la mijlocul lunii iulie, de la Vilnius.

"Ne mişcăm, aliaţii sunt de acord ca Ucraina să devină membru", a adăugat Stoltenberg.

NATO a convenit în 2008, la summitul de la Bucureşti, că Ucraina va adera în cele din urmă la alianţă, dar liderii s-au oprit până în prezent să ia măsuri concrete în acest sens, cum ar fi oferirea unui plan de acţiune pentru aderare Kievului, care ar stabili un calendar pentru apropierea Ucrainei de pactul militar.

La summitul de la Vilnius, liderii NATO vor să trimită Ucrainei un mesaj puternic de sprijin. Dar, cu doar şase săptămâni înainte de final, se intensifică presiunea pentru ca aliaţii să găsească un teren comun cu privire la ce anume să ofere Ucrainei. În timp ce Kievul şi cei mai apropiaţi aliaţi ai săi din Europa de Est solicită măsuri concrete pentru a aduce Ucraina mai aproape de aderare, guvernele occidentale, cum ar fi Statele Unite şi Germania, se feresc de orice mişcare care ar putea duce alianţa mai aproape de un război cu Rusia.

Citește și
annalena baerbock
Ministrul de externe german: NATO nu poate accepta ca noi membri state aflate în mijlocul unui război
Nu s-au omorât cu munca, dar au încasat lunar peste 7.000 de euro. Politicienii români cu activitate discretă în Parlamentul European

"Ucraina trebuie să primească o cale clară"

Ministrul lituanian de Externe Gabrielius Landsbergis, a subliniat că Ucraina s-a confruntat deja cu două invazii în timp ce aşteaptă un răspuns din partea NATO de 14 ani. "Este timpul să ne aşezăm efectiv la masă şi să găsim un răspuns foarte concret cu privire la modul în care Ucraina se va apropia de NATO şi când va deveni membră a alianţei", a declarat el.

Apelul său a fost reluat de omologul său estonian, care a îndemnat aliaţii să ofere Kievului o cale clară de intrare în NATO şi să îi ofere garanţii puternice de securitate după război, pentru a nu lăsa "zone gri" pe care Rusia să le exploateze. "Ucraina trebuie să primească o cale clară şi să i se indice următorii paşi cu privire la modul în care să intre în NATO", a declarat ministrul estonian de externe Margus Tsahkna.

Stoltenberg a cerut, de asemenea, un cadru de garanţii de securitate pentru Kiev, menit să împiedice Rusia să întreprindă din nou acţiuni militare împotriva ţării.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Declarația momentului: ”Simona Halep rămâne suspendată pentru dopaj!”
NEWS ALERT Declarația momentului: ”Simona Halep rămâne suspendată pentru dopaj!”
Citește și...
Reacția lui Zelenski după ce Ucrainei i s-a transmis că nu poate adera la NATO până la încheierea războiului
Reacția lui Zelenski după ce Ucrainei i s-a transmis că nu poate adera la NATO până la încheierea războiului

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a exprimat joi ''dezamăgirea'' poporului şi armatei ucrainene faţă de lipsa unor ''decizii pozitive'' privind intrarea ţării sale în NATO.

Ministrul de externe german: NATO nu poate accepta ca noi membri state aflate în mijlocul unui război
Ministrul de externe german: NATO nu poate accepta ca noi membri state aflate în mijlocul unui război

Porţile NATO rămân deschise pentru noi membri, însă un stat nu se poate alătura Alianţei atât timp cât se află în mijlocul unui război, a declarat joi, la Oslo, ministrul de externe german Annalena Baerbock, potrivit Reuters.

Premierul unei țări care vrea să fie membră NATO spune că Alianța Nord-Atlantică este vinovată pentru războiul din Ucraina
Premierul unei țări care vrea să fie membră NATO spune că Alianța Nord-Atlantică este vinovată pentru războiul din Ucraina

Invazia Rusiei în Ucraina a fost o reacţie la expansiunea NATO, a declarat premierul Georgiei, Irakli Garibaşvili, reluând justificarea Kremlinului pentru război, deşi ţara sa aspiră să devină membră a Alianţei Nord-Atlantice.

 

NATO va desfășura trupe suplimentare în Kosovo. 700 de soldaţi vor fi trimişi în zilele următoare în regiune
NATO va desfășura trupe suplimentare în Kosovo. 700 de soldaţi vor fi trimişi în zilele următoare în regiune

NATO va desfăşura un contingent suplimentar în Kosovo după ce 30 de membri ai Forţei internaţionale de pace KFOR au fost răniţi în recentele violenţe, a anunţat, marţi, Alianţa Nord-Atlantică pe Twitter, transmite DPA.

VIDEO. Momentul în care forțele NATO sunt atacate de etnicii sârbi din regiunea Kosovo. Mai mulți soldați au fost răniți
VIDEO. Momentul în care forțele NATO sunt atacate de etnicii sârbi din regiunea Kosovo. Mai mulți soldați au fost răniți

În jur de 25 de soldaţi ai forţelor NATO de menţinere a păcii care apărau trei primării din nordul Kosovo au fost răniţi, luni, în ciocniri cu protestatari sârbi.  

Recomandări
Uniunea Europeană a adoptat prima sa legislație împotriva violențelor la adresa femeilor. Motivul pentru care lipsește violul
Uniunea Europeană a adoptat prima sa legislație împotriva violențelor la adresa femeilor. Motivul pentru care lipsește violul

Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune, informează AFP.  

Kievul anunță că a dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Planul pus la cale de Moscova | VIDEO
Kievul anunță că a dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Planul pus la cale de Moscova | VIDEO

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță că a dejucat planurile unei rețele de agenți ruși de a-l asasina pe președintele Ucrainei și a altor reprezentanți ai celei mai înalte conduceri politico-militare a statului.

Furtuni puternice lovesc România. Cod galben de ploi torențiale, grindină și descărcări electrice în 25 de județe. HARTĂ
Furtuni puternice lovesc România. Cod galben de ploi torențiale, grindină și descărcări electrice în 25 de județe. HARTĂ

Meteorologii au emis, marţi, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, pentru 25 de judeţe, până aproape de miezul nopţii. Vor cădea şi 40 de litri de apă pe metru pătrat.