Un avion de luptă chinez a avut un comportament „inacceptabil”. A tras spre o aeronavă militară occidentală. Ce a urmat

62447225
Getty

Premierul australian Anthony Albanese a denunţat marţi Beijingului comportamentul "inacceptabil" al unui avion de luptă chinez care ar fi lansat rachete de semnalizare în calea unui elicopter al marinei australiene deasupra apelor internaţionale.

Incindentul ar fi avut loc pe 4 mai, când acest elicopter survola Marea Galbenă în cadrul măsurilor puse în aplicare de Naţiunile Unite pentru a face respectate sancţiunile împotriva Coreei de Nord, a anunţat luni seară Ministerul australian al Apărării, relatează AFP, citată de Agerpres.

Aparatul ar fi fost "interceptat" rapid de un avion militar chinez, lansând rachete de semnalizare în traiectoria sa de zbor, ceea ce l-a pus în pericol.

"Tocmai am spus foarte clar Chinei că acest lucru este neprofesional şi inacceptabil", a declarat marţi prim-ministrul Albanese pentru canalul australian Nine Network.

Reacția Chinei

"Cred că australienii aşteaptă o explicaţie cu privire la modul în care s-a putut întâmpla asta", a adăugat el.

Albanese a făcut cunoscut că autorităţile de la Canberra şi-au exprimat îngrijorarea prin canale diplomatice şi militare, dar nu au primit răspuns din partea Beijingului.

În noiembrie, Canberra a afirmat că o navă de război chineză a rănit scafandri ai marinei australiene care se aflau în apă, trimiţând în mod deliberat impulsuri sonar către ei.

Ministerul de Externe de la Beijing a susţinut atunci că armata chineză "a desfăşurat întotdeauna operaţiuni profesionale în conformitate cu dreptul internaţional".

Albanese a vizitat China anul trecut, salutând restabilirea relaţiilor comerciale şi diplomatice după ani de blocaj.

Dar tensiunile de securitate rămân, în contextul în care Australia s-a apropiat de Statele Unite pentru a reduce influenţa tot mai mare a Chinei în regiunea Asia-Pacific.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62423809
Alte concedieri la Tesla. Compania lui Elon Musk lichidase un departament întreg
Concedieri la Tesla, după o măsură de redresare a companiei deținute de Elon Musk. Un întreg departament a fost desființat, în încercarea de reducere a costurilor.
62268948
Ce spune Casa Albă despre vizita lui Klaus Iohannis la Washington și întâlnirea cu Joe Biden
Preşedintele Biden îl va primi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, la Casa Albă, în 7 mai. Cei doi lideri vor sărbători cea de-a 20-a aniversare a României ca membru al Alianţei NATO, transmite Casa Albă.
62447218
Planul pus la cale de Occident pentru învestirea lui Putin. Gestul anti-Kremlin pe care îl vor face SUA și multe state din UE
SUA şi majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană vor boicota învestirea lui Vladimir Putin din cauza războiului din Ucraina.