Pagubele produse de racheta rusă căzută în Republica Moldova. Zeci de case au fost avariate

62299567

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a deplasat joi la Naslavcea, satul din nordul republicii unde au căzut fragmentele unei rachete ruse.

Maia Sandu a discutat cu localnicii, în mare parte persoane în etate, şi, după cum precizează un comunicat al preşedinţiei, s-a arătat întristată de faptul că nu toată lumea înţelege ce se întâmplă în Ucraina şi că Rusia se face vinovată de aceste nenorociri, informează Radio Europa Liberă Moldova şi Agora.md.

Maia Sandu a subliniat că cetăţenii trebuie să fie uniţi în aceste vremuri, iar lupta cu dezinformarea trebuie să fie mai eficientă.

Potrivit preşedintei Republicii Moldova, 21 de gospodării din Naslavcea au avut de suferit de pe urma incidentului cu racheta rusă, iar suma pagubelor se ridică la aproape 68.000 de lei moldoveneşti. Autorităţile locale au asigurat-o pe şefa statului că în scurt timp vor acoperi cheltuielile necesare pentru reparaţia locuinţelor.

 

"Noi ne dorim ca toţi oamenii să se simtă în siguranţă în propriile case, pe străzi, în ţările lor. Cu toţii merităm să trăim în pace', a declarat Maia Sandu.

În dimineaţa zilei de 31 octombrie, Federaţia Rusă a lansat mai multe zeci de rachete asupra Ucrainei. Una dintre rachetele lansate de armata rusă şi doborâte de sistemul antiaerian ucrainean a căzut pe teritoriul localităţii Naslavcea din Republica Moldova, potrivit Agerpres.

În aceeaşi zi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că incidentul de la Naslavcea reaminteşte importanţa luptei împotriva Federaţiei Ruse.

Ca răspuns la incident, autorităţile moldovene au declarat persona non grata un diplomat al Ambasadei Rusiei la Chişinău. Moscova a calificat acest gest ca fiind un "act neprietenos'', care "demontează colaborarea moldo-rusă''.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62285739
Ce s-ar putea întâmpla în SUA dacă Joe Biden nu va candida din nou. Previziuni privind alegerile prezidențiale din 2024
Alegerile intermediare din SUA de marți vor face mai mult decât să modeleze următorii doi ani de președinție a lui Joe Biden, stabilind chiar dacă liderul american va candida și în 2024, potrivit analiștilor.
62300512
Vizită controversată a cancelarului german în China. Ce i-a transmis Xi Jinping lui Olaf Scholz în timpul întâlnirii
Cancelarul german Olaf Scholz a efectuat vineri o vizită în China, unde s-a întâlnit cu președintele Xi Jinping. Scholz este primul lider G7 care a mers la Beijing în ultimii trei ani, scrie Reuters.
62300517
Momentul în care un tanc rusesc a picat într-o ambuscadă. VIDEO
Forțele ucrainene au capacitatea de a recupera Hersonul de sub ocupația rușilor, spun oficiali de la Pentagon.