Orașul din Venezuela care a pus în circulație propriile bancnote

61947790

Autoritățile din orașul venezuelean Elorza au început să emită propriile bancnote, din cauza crizei economice care afectează întreaga țară.

Potrivit oficialilor, hiperinflația și lipsa bancnotelor naționale au afectat turismul și schimburile comerciale din Elorza. Astfel, introducerea noilor bancnote va facilita schimburile comerciale din timpul unor festivități care vor fi organizate în orașul situat în vestul țării, începând de luni, informează BBC News. 

Astfel, noile bancnote pot fi procurate de la primăria din Elorza, prin transfer bancar. Pe bancnote apare chipul eroului Jose Andres Elorza, de unde provine și numele orașului.

„Oamenii nu au bolivari de cheltuit, motiv pentru care am creat două noi tipuri de bancnote. Deja am vândut bancnote cu o valoare echivalentă a două miliarde de bolivari”, a spus primarul Solfredy Solorzano.

Potrivit omului de afaceri local Canuto Garcia a expplicat că autoritățile locale au venit cu această idee după ce au observat că nu „a curs cu bani” la o sărbătorile din orașele din apropiere.

„Acum, cei care vor să cumpere dulciuri sau chiar o vacă întreagă pentru, vor putea face asta”, a spus un crescător de vite.

Nu este primul oraș din Venezuela care pune în circulație propriile bancnote. În luna decembrie, comunitatea El Panal din Caracas a pus în circulație propriile bancnote, care puteau fi date la schimb pentru orez.

Venezuela are cea mai ridicată rată a inflației din lume. La finalul lui februarie 2018, prețurile din Venezuela au crescut cu 6.000%, potrivit estimărilor opoziției care domină Adunarea Generală. Venezuelenilor li s-a impus o limită de 10.000 de bolivari pe zi, echivalentul a mai puțin de cinci cenți americani.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
Un lunetist britanic a ucis un jihadist noaptea, cu o lovitură de ”una la un milion”

Un lunetist al trupelor speciale britanice susține că a ucis un luptător cu experiență al Statului Islamic cu o lovitură extrem de norocoasă, de ”una la un milion”, executată pe timp de noapte.

61947741
Acrobatul de la Cirque du Soleil, mort. Ce au văzut martorii înainte de căzătura tragică

O tragedie îndoliază celebra trupă Cirque du Soleil. Un acrobat experimentat a murit după ce a căzut pe scenă în timpul unui spectacol.

61947740
Cel puţin 15 persoane au fost rănite în urma coliziunii între un tramvai şi camion, în Germania

Cel puţin 15 persoane au fost rănite luni în centrul Germaniei în urma ciocnirii între un tramvai şi un camion, relatează dpa.

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie.