ONU recunoaște că 9 angajați ai săi ar putea fi implicați în atacul Hamas din 7 octombrie și anunță că vor fi concediați

62472688
Shutterstock

O anchetă internă a ONU a stabilit că nouă angajaţi ai UNRWA (agenţia Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni) din cei 19 acuzaţi de Israel ar putea să fie „implicaţi” în atacul Hamas din 7 octombrie anul trecut pe teritoriul israelian.

La sfârşitul lui ianuarie, israelienii au acuzat iniţial 12 membri ai personalului UNRWA că s-ar fi implicat în raidul Hamas. Ulterior, pe listă au fost adăugate încă şapte nume.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut imediat o anchetă a OIOS (Office of Internal Oversight Services, serviciul de control intern al organizaţiei).

Farhan Haq, adjunct al purtătorului de cuvânt al lui Guterres, a declarat că în cazul unuia din suspecţi OIOS nu a reuşit să obţină nicio probă în sprijinul acuzaţiilor, iar în alte nouă cazuri probele au fost insuficiente.

Ce se întâmplă cu angajații care au legături cu Hamas?

În celealte nouă cazuri însă, OIOS a stabilit că angajaţii UNRWA ar fi putut fi implicaţi în atacul armat din 2023 şi vor fi concediaţi. Haq a subliniat că anchetele sunt confidenţiale şi nu a făcut alte precizări.

În timpul atacului Hamas din 7 octombrie au fost ucişi în Israel 1197 de oameni, majoritatea civili, arată datele AFP. Alţi 251 de cetăţeni israelieni şi străini au fost răpiţi, iar 111 dintre ei sunt încă ţinuţi ostatici în Gaza sau decedaţi, conform armatei israeliene.

Israelul a ripostat printr-o ofensivă în Gaza, cu scopul declarat de a elimina Hamas din acest teritoriu pe care gruparea islamistă îl controlează din 2007. Atacurile terestre şi aeriene ale statului evreu au dus la pierderea a peste 39.000 de vieţi, potrivit datelor ministerului sănătăţii aflat sub controlul Hamas.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62472686
E oficial: SUA și-au retras toate trupele din acest stat. Au închis și ultima bază
Statele Unite ale Americii şi-au "încheiat" retragerea din baza de la Agadez, ultima de care dispuneau în Niger, de unde regimul militar instalat la putere acum circa un an le-a cerut să plece, a anunţat luni armata SUA, relatează AFP.
62472682
Un român ar fi murit în Belgia după ce a fost legat de mâini și picioare și aruncat într-un canal. Ce spune poliția
Un român a fost descoperit legat de mâini și picioare într-un canal din Bruxelles. Bărbatul a murit la spital, scrie rtbf.be.
62430393
Cine sunt favoriții Kamalei Harris pentru postul de vicepreședinte. Lista, întocmită din start cu candidaţi albi şi bărbaţi
În următoarele ore, democrata Kamala Harris va anunța pe cine alege să îi fie vicepreședinte dacă va câștiga funcția supremă la Casa Albă.