ONU avertizează: O femeie este ucisă la fiecare zece minute pe glob. Casa rămâne cel mai periculos loc pentru ele

62398597
Shutterstock

Cel puţin 85.000 de femei şi fete au fost ucise intenţionat în întreaga lume în 2023, majoritatea de către rude, potrivit datelor publicate luni de ONU, "un nivel alarmant" al unor crime care ar putea fi totuşi "evitate", transmite AFP.

"Casa rămâne cel mai periculos loc" pentru femei, 60% dintre ele fiind victimele "soţului sau ale altor membri ai familiei", notează acest raport al Oficiului Naţiunilor Unite împotriva Drogurilor şi Crimei (UNODC) din Viena şi organizaţiei ONU dedicată femeilor cu sediul în New York, UN Women.

Aceasta înseamnă 140 de victime zilnic sau o femeie la fiecare zece minute.

Un fenomen "ce depăşeşte graniţele, afectează toate categoriile sociale şi toate grupele de vârstă", Caraibe, America Centrală şi Africa fiind regiunile cele mai afectate, înaintea Asiei.

Pe continentul american şi în Europa, feminicidele sunt comise în principal de partener, în timp ce în restul lumii, cel mai des implicaţi sunt membrii familiei.

Numeroase victime au raportat violenţă fizică, sexuală sau psihologică înaintea uciderii lor, conform datelor disponibile în anumite ţări, inclusiv în Franţa. "Ceea ce sugerează că multe crime ar fi putut fi evitate", subliniază studiul, de exemplu prin "ordine judecătoreşti".

În regiunile în care este posibil să se stabilească o tendinţă, rata feminicidelor a stagnat sau a scăzut doar uşor din 2010, demonstrând că această formă de violenţă "este înrădăcinată în practici şi norme" şi este dificil de eradicat, notează UNODC, care a analizat date colectate din 107 ţări.

În pofida eforturilor întreprinse în mai multe ţări, "feminicidele rămân la un nivel alarmant", notează autorii studiului. Însă "acest lucru nu este o fatalitate", potrivit directorului UN Women, Sima Bahous, citată într-un comunicat de presă, care solicită ţărilor să consolideze cadrul legislativ şi să colecteze mai bine datele.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62491892
O rachetă Hezbollah a lovit în apropiere de Tel Aviv, după atacul aerian din Beirut
Hezbollah a lansat duminică rachete puternice asupra Israelului, presa israeliană anunţând că o clădire a fost lovită în apropiere de Tel Aviv.
62488924
Sirene de alertă antiaeriene au fost declanşate în Israel, care a fost vizat de cel puţin 160 de tiruri de proiectile
Sirene de alertă antiaeriene au fost declanşate duminică în numeroase regiuni ale Israelului, vizat de cel puţin 160 de tiruri de proiectile de către Hezbollah dinspre Liban. 
62495528
Volodimir Zelenski se teme că Ucraina este un „teren de testare” pentru armele ruseşti
Volodimir Zelenski a declarat că ţara sa a fost ţinta a aproape 500 de drone în ultima săptămână, precum şi a mai mult de 20 de rachete şi s-a plâns că Rusia foloseşte ţara ca „un teren de testare” pentru muniţiile sale, relatează The Guardian.