OMS: Covid-19 încă provoacă decesul a aproximativ 1.700 de persoane pe săptămână în întreaga lume

62380065
Shutterstock

Covid-19 încă provoacă decesul a aproximativ 1.700 de persoane pe săptămână în întreaga lume, a declarat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, făcând apel la persoanele expuse riscului să continue să se vaccineze împotriva bolii, informează AFP.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat cu privire la declinul acoperirii vaccinale.

În pofida acestor decese, "datele arată că acoperirea vaccinală a scăzut în rândul lucrătorilor din domeniul sănătăţii şi al persoanelor de peste 60 de ani, două dintre cele mai expuse grupuri de risc", a deplâns şeful agenţiei ONU în timpul unei conferinţe de presă la Geneva.

"OMS recomandă ca persoanele din grupurile cu cel mai mare risc să primească un vaccin împotriva Covid-19 în termen de 12 luni de la ultima doză", a precizat el.

Peste şapte milioane de decese din cauza acestei boli au fost raportate la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, deşi adevăratul bilanţ al pandemiei pare să fie mult mai mare.

Virusul aflat la originea Covid a fost detectat pentru prima dată în Wuhan, China, la sfârşitul anului 2019.

OMS a îndemnat guvernele să menţină supravegherea şi secvenţierea virusului şi să asigure accesul la teste, tratamente şi vaccinuri accesibile şi fiabile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62442397
Zece luni de război în Gaza. ONG-urile trag din nou un semnal de alarmă. „Situaţia umanitară este îngrozitoare”

În a zecea lună de război între Israel şi Hamas în Gaza, ONG-urile trag din nou un semnal de alarmă.

62464945
Zeci de cadavre descoperite după o operaţiune israeliană într-un cartier din Gaza

Aproximativ 60 de cadavre au fost descoperite, joi, sub dărâmături în Shujaiya, un cartier din estul oraşului Gaza.

62449807
În ciuda miliardelor de dolari în armament, Ucraina nu va fi pregătită să lanseze o contraofensivă până anul viitor

În ciuda miliardelor de dolari în arme suplimentare și asistență de securitate pe care NATO le-a anunțat săptămâna aceasta, oficialii aliați au spus că Ucraina nu va fi pregătită să lanseze o contraofensivă majoră, scrie New York Times.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.