Olanda a decis ridicarea restricțiilor de circulație și redeschiderea teraselor din 28 aprilie

62185908
Shutterstock

Premierul olandez Mark Rutte a anunţat marţi relaxarea unor măsuri împotriva COVID-19 în Olanda, în special printr-o ridicare a restricţiilor de circulaţie şi o redeschidere parţială a teraselor începând din 28 aprilie, relatează AFP.

Introducerea în ianuarie a restricţiilor de circulaţie, pentru prima dată în Olanda de la cel De-al Doilea Război Mondial, a declanşat cele mai grave revolte în această ţară din ultimele decenii.

„Suntem, desigur, fericiţi că acest lucru este posibil din nou, deoarece societatea doreşte mai multă libertate", a spus Mark Rutte, în timpul unei conferinţe de presă, adăugând că este vorba de o „etapă foarte prudentă''.

Terasele vor putea fi redeschise între orele 12:00 şi 18:00 şi vor putea găzdui maximum 50 de persoane în acelaşi timp, a precizat el.

De asemenea, olandezilor li se va permite să aibă doi oaspeţi acasă pe zi, în loc de doar unul, în prezent.

De la debutul crizei sanitare, anul trecut, Olanda, cu o populaţie cu puţin peste 17 milioane de locuitori, a înregistrat peste 1,3 milioane de cazuri de COVID-19 şi peste 16.000 de decese cauzate de această boală.

Articol recomandat de sport.ro
Europa îi mai dă o lovitură lui Putin! Decizie radicală luată la Bruxelles. Ce riscă țările care colaborează cu Rusia
Europa îi mai dă o lovitură lui Putin! Decizie radicală luată la Bruxelles. Ce riscă țările care colaborează cu Rusia
Citește și...
62185902
EMA: Peste 300 de cazuri rare de formare de cheaguri de sânge la nivel mondial, după administrarea vaccinurilor anti-Covid

Au fost înregistrate peste 300 de cazuri rare de formare de cheaguri de sânge la nivel mondial, după utilizarea vaccinurilor anti-Covid.

62185901
Donald Trump vrea să candideze în alegerile prezidenţiale din 2024: ”Mă gândesc foarte serios la acest lucru”

Donald Trump se gândeşte serios să candideze în viitoarele alegeri prezidenţiale, prevăzute în 2024, declară el într-un interviu acordat Fox News.

62184463
Atac armat într-un magazin alimentar din SUA, unde o persoană a fost ucisă și alte 2, rănite. Suspectul este de negăsit

O persoană a fost ucisă și alte două au fost rănite în timpul unui atac armat la un magazin alimentar din New York, marți dimineață. Suspectul este în libertate și este considerat periculos.

Recomandări
Cazul alexandra protv
Un ordin de protecție și sute de alerte nu au împiedicat o crimă. Cazul „Alexandra” încă ridică întrebări despre reacția autorităților

„Iubirea nu omoară”, partea I. Violența bazată pe gen nu este doar o problemă intimă, ci o realitate socială care ne privește pe toți. Fără educație, responsabilitate instituțională și reacție rapidă, poveștile despre crime vor continua.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.