Donald Trump vrea să candideze în alegerile prezidenţiale din 2024: ”Mă gândesc foarte serios la acest lucru”

62185901
Getty

Donald Trump se gândeşte serios să candideze în viitoarele alegeri prezidenţiale, prevăzute în 2024, declară el într-un interviu acordat Fox News.

 

”Mă gândesc foarte serios la acest lucru, dar din punct de vedere legal prefer să nu vobesc despre asta. Este încă prea devreme”, îi spune în acest interviu, jurnalistului Sean Hannity de la Fox News, fostul şef al statului, potrivit News.ro.

Miliardarul apreciază că alegerile prezidenţiale au loc ”peste mult timp” şi plănuieşte să se implice în scrutinele apropiate, şi anume în alegerile de la jumătate de mandat în Congrs.

Acesta este primul interviu acordat de către al 45-lea preşedinte al Statelor Unite după plecarea sa de la Casa Albă, la sfârşitul lui ianuarie.

El s-a exprimat, la sfârşitul lui februarie, într-un discurs pe care l-a susţinut la Conferinţa anuală a Uniunii Conservatorilor.

 

A dezmințit zvonurile privind înființarea unui noi partid

 

Trump a dezminţit atunci zvonuri cu privire la înfiinţarea unui nou partid care să lupte împotriva Partidului Republican.

Fostul preşedinte american se află în vizorul justiţiei americane în cadrul unei anchete a justiţiei din New York, care-l suspectează de fraude financiare şi bancare, dar şi de exercitarea unor presiuni asupra unor oficiali electorali în Georgia, unul dintre statele-cheie în alegerile prezidenţiale din 2020.

El a catalogat din nou, la Fox News, aceste alegeri drept frauduloase, fără să prezinte probe în acest sens.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62184463
Atac armat într-un magazin alimentar din SUA, unde o persoană a fost ucisă și alte 2, rănite. Suspectul este de negăsit

O persoană a fost ucisă și alte două au fost rănite în timpul unui atac armat la un magazin alimentar din New York, marți dimineață. Suspectul este în libertate și este considerat periculos.

62185837
Rusia acuză SUA şi NATO de „activitate provocatoare” în spațiul aerian și apele Mării Negre

Rusia a acuzat marţi SUA şi NATO de implicare în ''activităţi provocatoare'' în apele şi spaţiul aerian ale Mării Negre, a declarat ministrul apărării rus Serghei Şoigu, citat de Interfax, transmite Reuters.

62185835
Satul în care jumătate din populație are restricții, iar cealaltă nu. Cum s-a întâmplat asta

În funcție de incidența infectărilor, fiecare land al Germaniei aplică diverse restricții pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.