"Obamacare", declarat neconstituţional. Reacţia lui Donald Trump

61988527
Getty

Un judecător federal din statul american Texas a declarat vineri neconstituţional sistemul de asigurări medicale cunoscut ca "Obamacare"

Judecătorul Reed O'Connor a decis că legea Affordable Care Act (ACA), cunoscută ca "Obamacare", care presupune în primul rând, introducerea obligativităţii asigurării de sănătate, cei care omit sau refuză să facă asta devenind pasibili de plata unor amenzi, este neconstituţională ca urmare a schimbării legii fiscale din 2017.

Decizia judecătorului a fost luată în urma unor sesizări venite din partea mai multor procurori republicani şi a unui guvernator care se opun acestei legi emblematice a preşedinţiei Barack Obama, promulgată în 2010.

Potrivit surselor citate, decizia lui O'Connor va fi cel mai probabil atacată la Curtea Supremă a SUA, unde cinci dintre cei nouă judecători care au decis într-un caz separat păstrarea "Obamacare" în 2012 fac încă parte din completul de judecată.

Donald Trump a salutat rapid decizia judecătorului texan. "Uau, nu în mod surprinzător însă, Obamacare tocmai a fost considerată NECONSTITUŢIONALĂ de un judecător extrem de respectat din Texas. Veste bună pentru America!", a scris el pe Twitter.

"Aşa cum am prezis întotdeauna, Obamacare este desfiinţată ca fiind un dezastru NECONSTITUŢIONAL", a adăugat el.

Democrata Nancy Pelosi, care urmează să preia conducerea Camerei Reprezentanţilor în ianuarie, şi liderul minorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, au reacţionat anunţând că vor face recurs la această "judecată crudă şi absurdă".

Decizia "evidenţiază scopul final al ofensivei generale a republicanilor" împotriva accesului cetăţenilor americani la "un sistem de sănătate accesibil", a declarat Pelosi.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62008656
Noi manifestaţii ale "vestelor galbene", în Franţa. Protestul unor tinere la bustul gol

"Vestele galbene" continuă protestele în Franţa, în ciuda promisiunilor oficiale.

62008649
Mărturii șocante ale unui fost gardian nazist de origine română despre viața în lagăre

Johann Rehbogen, un fost gardian nazist de origine română, își mai aduce aminte și acum de tocana de linte pe care a mâncat-o alături de alți recruți militari în timp ce călătoreau „înghesuiți ca vitele” în trenuri pentru a se alătura armatei Germaniei.

62008627
A treia noapte de proteste împotriva "Legii sclaviei", la Budapesta

Centrul oraşului Budapesta a fost scena, vineri, celei de-a treia nopţi consecutive de proteste, de o virulenţă fără precedent, împotriva noilor prevederi din legea muncii aprobate de parlament care flexibilizează timpul de lucru suplimentar.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.