Oameni, bucăți de zid și moloz din clădire au căzut de-a valma la subsol. Filmul prăbușirii restaurantului din Mallorca

62452056

Două turiste din Germania și doi angajați, o tânără spaniolă și un bărbat din Senegal, au murit după ce un restaurant cu două etaje s-a prăbușit în insula turistică Mallorca din Mediterana. Alte 16 persoane au fost rănite, din care 7 grav.

Un martor a filmat scenele imediat după prăbușirea clădirii. Răniții primeau primul ajutor pe asfalt. Cineva striga numele unui apropiat care era de negăsit.

”Mulți oameni fugeau cuprinși de panică. Am văzut, de asemenea, printre ei și cunoscuți de-ai mei”.

Clădirea s-a surpat joi seară în jurul orei locale 20 - când restaurantul Medusa Beach Bar din zona turistică a orașului Playa de Palma, capitala insulei Mallorca, era înțesat de clienți. Fără vreun semnal de avertisment, planșeul terasei de la primul etaj a cedat. S-a prăbușit peste parter, apoi a cedat și podeaua parterului.

Oameni, bucăți de zid și moloz din clădire au căzut de-a valma la subsol. În picioare a rămas doar o parte din fațadă.

Eder García, pompier: ”Probabil terasa s-a prăbușit din cauza greutății în exces, cauzele sunt în curs de investigare. Apoi, din cauza impactului, bucăți de zidărie care au căzut de la 3 - 4 metri, a cedat și planșeul dintre parter și subsol”.

Cel puțin 100 de pompieri și paramedici au ajuns la fața locului. Răniții au fost transportați la spital și au început căutările printre dărâmături. Polițiștii spanioli le-au cerut curioșilor strânși în număr mare în apropierea clădirii prăbușite să facă liniște.

Cele patru victime decedate sunt două turiste din Germania, cu vârste de 20 și 30 de ani, o ospătăriță spaniolă de 23 de ani și un bărbat senegalez de 44 de ani, și acesta angajat la restaurant.

Potrivit presei spaniole, restaurantul amplasat pe coastă își inaugurase recent o terasă pe acoperiș, care oferea priveliști superbe către mare.

Sezonul de vârf încă nu a început în Mallorca, cea mai mare dintre insulele Baleare din Mediterană, dar turiștii - cei mai mulți germani și britanici - au luat deja cu asaltul arhipelagul.

Balearele, renumite pentru apele cristaline şi plaje, sunt a doua cea mai populară regiune turistică din Spania după Catalonia. În 2023, au primit peste 14 milioane de turişti.

 
Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Secretul de a fi un primar bun, cu 4 mandate la activ, dezvăluit de edilul unei comune din zona Cataloniei

Primar de comună dimineața, economist la Facultatea de Științe economice și profesor universitar pentru restul zilei. Așa lucrează unul dintre edilii pe care i-am întâlnit în zona Cataloniei.

Vladimir Putin cere reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, dar contestă legitimitatea lui Zelenski

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, deşi a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat.

Starea de sănătate a premierului slovac Robert Fico este în ”uşoară ameliorare” la 9 zile de la atac

Starea de sănătate a premierului slovac Robert Fico este în "uşoară ameliorare", a anunţat vineri spitalul unde este internat premierul, după ce a fost rănit miercurea trecută de patru gloanţe, într-o tentativă de asasinat, transmite AFP.

Recomandări
Telefoanele mobile ar fi contribuit la rezultatele slabe ale elevilor la PISA. Ce reguli au fost introduse în România

Telefoanele mobile și alte instrumente digitale, folosite excesiv, ar putea fi de vină pentru rezultatele proaste ale elevilor la testele internaționale PISA.

Câștigă 7.000 de lei pe lună, dar cumpără mâncare dintr-un magazin social. „Suntem patru membri. Traiul este tot mai greu”

Impulsionate de legea împotriva risipei alimentare magazinele și restaurantele donează tot mai des mâncarea și produsele care nu se vând. 

Război pentru apa din Dunăre. Austria acuză Ungaria că ia prea mult din fluviu pentru centrala nucleară de la Paks

Austria acuză Ungaria că a construit ilegal barajul de pe Dunăre, menit să devieze mai multă apă către centrala nucleară de la Paks. Viena a reclamat lucrările la Bruxelles, în timp ce Budapesta îi transmite să fie mai atentă cu ”problema azbestului”.