O rachetă rusească a trimis pe orbită 30 de sateliți britanici. Ce scop va avea „constelația”

62139784

O rachetă Soyuz a fost lansată în spaţiu, vineri, de la cosmodromul Vostochny din Extremul Orient rus, transportând peste 30 de sateliţi aparţinând companiei britanice de internet de mare viteză OneWeb, relatează DPA.

"Vehiculul de lansare Soyuz-2.1b împreună cu un booster Fregat şi 36 de sateliţi de comunicaţii OneWeb au fost lansaţi de pe cosmodromul Vostochny", a scris vineri pe Twitter Roscosmos.

Această lansare va extinde numărul sateliţilor OneWeb de pe orbită la 110, în cadrul unei flote ce va cuprinde 648 de sateliţi, potrivit operatorului OneWeb, citat de Reuters.

"În conformitate cu secvenţa de zbor, sateliţii OneWeb vor fi separaţi în mod secvenţial în grupuri de patru", a declarat agenţia spaţială rusă Roscosmos într-un comunicat emis după lansare.

Compania OneWeb intenţionează să ofere internet wireless de mare viteză oriunde în lume printr-o reţea de sateliţi plasaţi pe orbita joasă a Pământului, la o altitudine de aproximativ 1.200 de kilometri.

OneWeb are în vedere ca serviciile sale să devină disponibile pe piaţă până la sfârşitul anului viitor, conform informaţiilor prezentate de companie.

Constelaţia alcătuită din aproximativ 650 de sateliţi dorită de OneWeb va oferi internet de mare viteză şi servicii pentru numeroşi consumatori din sectoare precum aeronautic, maritim, răspuns în situaţii de urgenţă, dar şi pentru consumatorii casnici.

Compania OneWeb are de înfruntat competiţia în acest domeniu - constelaţia de sateliţi Starlink a companiei lui Elon Musk, SpaceX, şi flota de sateliţi Kuiper a companiei Amazon.

Demarat în 2014 de antreprenorul american Greg Wyler, proiectul OneWeb şi-a fixat obiectivul de a reduce "fractura digitală" existentă pe plan mondial. Administratorii acestui proiect au promis că vor crea "internet pentru toţi" prin reţeaua de circa 650 de sateliţi, însă demersul s-a blocat într-o luptă constantă pentru strângerea fondurilor necesare, notează Reuters.

OneWeb a anunţat luna trecută că a fost salvată de la faliment cu 1 miliard de dolari în investiţii de capital din partea unui consorţiu format din guvernul britanic şi Bharti Enterprises din India, noii proprietari ai companiei din Marea Britanie, notează Reuters.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
Citește și...
62164733
Un căpitan al unei nave de pescuit nord-coreene ar fi fost executat în public, pentru că a ascultat un post de radio

Un căpitan al unei nave de pescuit nord-coreene ar fi fost executat în public, pentru că a ascultat un post de radio din altă țară.

62164731
Un diplomat rus a fost expulzat din Bulgaria pentru spionaj. Ce informații căuta

Ministerul de Externe bulgar i-a acordat vineri unui diplomat rus 72 de ore pentru a părăsi Bulgaria după ce procurorii au stabilit că din 2017 a fost implicat în activităţi de spionaj în această ţară, relatează Reuters şi AFP.

62119315
Pescuitul, principalul obstacol în calea unui acord post-Brexit. Anunțul lui Boris Johnson

Negocierea unui acord post-Brexit între Uniunea Europeană şi Regatul Unit se loveşte în continuare de mai multe teme dificile, în special pescuitul, a declarat vineri în purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Recomandări
Whatsapp image 2026 10 26 at 184834
SRI: Incendiul de la platforma industrială Carfil, cauzat de „o rețea de sabotaj coordonată din Federația Rusă”

SRI anunță destructurarea unei rețele de sabotaj coordonate din Rusia, pe care o leagă de incendiul din 14 septembrie 2026, de la platforma industrială Carfil din Brașov, și de planuri care vizau obiective militare din mai multe țări europene.

Sorin grindeanu alexandru nazare guvernul romaniei agerpres
Grindeanu îi cere lui Nazare să prezinte „situația reală” a bugetului pe care tot el l-a administrat în guvernul Bolojan

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut ministrului de Finanțe să prezinte public cât mai rapid „situația reală” a finanțelor țării lăsate de guvernul Bolojan în care Nazare a ocupat aceeași poziție.

Razie politie
„A plouat cu amenzi” pe Drumul Expres Craiova-Pitești. Polițiștii au organizat filtre în serie în trei județe

A plouat cu amenzi, luni, pe Drumul Expres Craiova - Pitești! Polițiștii au organizat filtre în cascadă în cele trei județe străbătute de șosea, ca să-i prindă pe vitezomani.