O mașinărie de război a NATO, distrusă de ruşi în timpul contraofensivei ucrainene | VIDEO

62383630
Profimedia

Marea Britanie a anunţat livrarea a 28 de tancuri Challenger 2 către ucraineni, iar un prim exemplar pare să fi fost pierdut în apropierea satului Robotîne, din sudul ţării, în cursul contraofensivei ucrainene, relatează AFP.

Nu este surprinzător faptul că tancurile şi vehiculele blindate furnizate de Occident au fost distruse în sudul Ucrainei, unde armata Kievului a lansat la jumătatea lunii iunie o contraofensivă împotriva forţelor ruseşti care sunt protejate în spatele mai multor linii de apărare. După tancurile germane Leopard 2, primul tanc britanic Challenger 2 pare să fi fost neutralizat în regiunea Robotîne, un sat cheie recucerit de ucraineni de la ruşi la sfârşitul lunii august.

O înregistrare video postată pe Telegram şi autentificată marţi de site-ul Oryx, care enumeră pierderile suferite de cei doi beligeranţi din conflictul ucrainean, a identificat tancul britanic care a fost clar scos din uz. Un alt tanc distrus, un T-64 de fabricaţie sovietică, apare de asemenea în imagine, potrivit News.ro.

Până în prezent, nu existau dovezi vizuale care să confirme că tancuri Challenger 2 au fost desfăşurate pe front, menţionează AFP.

Britanicii au fost primii care au anunţat că trimit în Ucraina tancuri grele de fabricaţie occidentală. Londra a anunţat pentru prima dată la mijlocul lunii ianuarie că trimite un prim lot de 14 tancuri, urmat de un al doilea lot la începutul lunii martie, ceea ce a dus la un total de 28 de tancuri Challenger 2. Aceste tancuri FV4034, construite de BAE System şi cântărind 65 de tone, au intrat în serviciul armatei britanice în 1998.

challenger 2

Primele exemplare au fost livrate Kievului la sfârşitul lunii martie. Deşi numărul lor nu a fost semnificativ, ele au deschis calea pentru ca alte ţări să anunţe că vor trimite tancuri Leopard 2 de fabricaţie germană şi tancuri Abrams americane.

Până acum, pe front fuseseră desfăşurate doar tancuri Leopard. Potrivit site-ului Oryx, cel puţin 16 dintre aceste tancuri germane au fost pierdute (distruse, avariate sau capturate, conform categoriilor de pe site), o cifră care trebuie comparată cu cele 150 promise (şi puţin peste o sută deja livrate).

În contraofensiva lor, ucrainenii au pierdut, de asemenea, 53 de vehicule de infanterie Bradley, de fabricaţie americană, 3 blindate Stryker, tot americane, şi 4 tancuri uşoare franceze AMX-10 RC.

Tancul Challenger 2 distrus aparţinea aproape sigur Brigăzii 82 de asalt aerian, una dintre noile formaţiuni ucrainene create în 2023 pentru a sprijini contraofensiva şi singura care dispune oficial de astfel de tancuri. Potrivit Kyiv Post , brigada 82, care până atunci fusese ţinută în rezervă, a fost în cele din urmă angajată pe linia frontului, în regiunea Robotîne, la mijlocul lunii august.

Lansată la jumătatea lunii iunie, contraofensiva ucraineană s-a lovit de o rezistenţă rusă mai puternică decât se aştepta, fapt recunoscut chiar de autorităţile ucrainene în timpul verii. Cu toate acestea, forţele Kievului au reuşit să pătrundă în acest sat din regiunea Zaporojie, pe care l-au cucerit în august, iar acum îşi continuă înaintarea, ajungând la a doua linie de apărare rusă, la Verbove.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62309198
Gest curajos la porțile Kremlinului. Steagul Ucrainei a fost desfășurat în Piața Roșie din Moscova | FOTO

Steagul Ucrainei a fost văzut, luni, chiar în fața Kremlinului, a anunțat un proiect media rusesc pentru drepturile omului.

62376704
Contraofensiva ucraineană nu are succes pe niciun front, susţine Serghei Şoigu

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a afirmat marţi că contraofensiva ucraineană este complet lipsită de succes.  

62383610
Câți bani primesc de la Budapesta copiii din România care studiază în limba maghiară. Orban a mărit de 4 ori suma

Familiile din România ale copiilor care studiază în limba maghiară vor primi câte 100.000 de euro din partea Guvernului Ungariei, au anunțat autoritățile de la Budapesta.

 

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.