Poliția Regală din Bahamas a declarat că polițiștii din Bimini, cel mai vestic district al acestei țări insulare, au demarat marți o anchetă în legătură cu decesul unei femei din Marea Britanie, în vârstă de 36 de ani, scrie Agerpres, care citează DPA/PA Media.

Potrivit poliției, femeia făcea snorkeling împreună cu soțul său și cei doi fii, în apropierea extremității sudice a insulei, când ambii copii ar fi fost luați de curenții puternici.

În încercarea de a-și salva copiii, „femeia a fost luată la rândul ei de curenți”, a precizat poliția. Copiii au fost salvați ulterior.

„Ofițerii au intervenit și, la sosire, au aflat că femeia fusese transportată la clinica locală pentru îngrijiri medicale, unde a fost declarată decedată de un medic local, în pofida eforturilor de a-i salva viața”, se arată într-o declarație publicată pe rețelele sociale de Poliția Regală din Bahamas.

„În acest moment nu se suspectează nicio faptă ilegală. Va fi efectuată o autopsie pentru a ajuta la stabilirea cauzei exacte a decesului”, a precizat poliția.