O dronă ucraineană a distrus o staţie de energie electrică în regiunea rusă Kursk

62348674
Profimedia

O dronă ucraineană a eliberat, vineri, explozibili deasupra unei staţii electrice dintr-un sat rus situat în apropierea frontierei cu Ucraina, generând întreruperea alimentării cu energie electrică a unui spital, a anunţat guvernatorul regiunii Kursk.

La Belaia, la mai puţin de 25 de kilometri de frontieră, „o dronă ucraineană a largat două încărcături explozive asupra unui post electric”, a declarat Roman Starovoit pe Telegram, conform AFP.

„Unul dintre transformatoare a luat foc. Cinci localităţi şi un spital au rămas fără electricitate. Echipele de pompieri s-au deplasat la faţa locului”, a precizat Starovoit, adăugând că alimentarea cu energie electrică „va fi restabilită imediat ce va fi posibil să se facă acest lucru în deplină siguranţă”.

Înainte de aceasta, Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse a anunţat pe Telegram că a distrus două drone ucrainene deasupra regiunii vecine Belgorod. Ministerul a precizat că o primă încărcătură explozivă a fost distrusă joi, în jurul orei 17:00 (14:00 GMT), cu aproximativ patru ore înainte ca o a doua dronă să fie doborâtă, scrie Agerpres.

„Drona ucraineană a fost distrusă deasupra regiunii Belgorod de sistemele de apărare antiaeriană în funcţiune”, a precizat ministerul.

Regiunile Belgorod şi Kursk se învecinează la est cu Ucraina.

De când Ucraina şi-a lansat contraofensiva, la începutul lui iunie, Rusia a fost vizată de atacuri cu drone care, sporadic, au avariat clădiri, inclusiv la Moscova.

Autorităţile ruse au minimizat importanţa acestor atacuri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62379492
Japonia va deversa o nouă cantitate de apă reziduală provenită de la centrala nucleară din Fukushima
Japonia va începe săptămâna viitoare a doua deversare de apă reziduală de la centrala nucleară avariată de la Fukushima, a afirmat operatorul acesteia, o acţiune care a înfuriat China şi alte ţări la debutul său, în august, scrie The Guardian.
62390445
Centrul Greciei, măturat de inundații provocate de furtuna Elias. Unde se înregistrează cele mai mari pagube
Localnicii din centrul Greciei abia își trag sufletul, după noul val de inundații - al doilea, în decurs de numai o lună.
62390439
Sfera din Las Vegas se deschide pentru public. Cum arată sala de concerte high-tech
Una dintre cele mai spectaculoase săli de concerte din lume își deschide vineri porțile pentru spectatori.