Nou asalt asupra Azovstal. Cine este trădătorul care le-ar fi indicat ruşilor intrarea în catacombe

62257799
Profimedia

Trupele ruse au încercat din nou, joi dimineaţă, să ia cu asalt combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol, după ce miercuri după-amiază au încercat să pătrundă în reţeaua de tuneluri de aici.

Ruşii au găsit un trădător dintre foştii muncitori de la Azovstal, care le-a arătat intrările în reţeaua de tuneluri şi acum ei încearcă să pătrundă în ele, anunţa miercuri seara pe pagina sa de Facebook Anton Gheraşcenko, consilier al ministrului ucrainean al apărării. Ar fi vorba de un fost electrician, potrivit acestuia.

Responsabilul ucrainean a menţionat că tocmai în acest scop sosise miercuri la Mariupol principalul propagandist al Kremlinului, Vladimir Soloviov. "I s-a spus că (...) Azovstal va fi luat cu asalt şi el va putea filma 'victoria'"ocupanţilor împotriva combatanţilor ucraineni, a afirmat Gheraşcenko, ceea ce nu s-a întâmplat însă. Militarii ucraineni continuă să apere cu îndârjire teritoriul oţelăriei, a adăugat el în postarea de pe Facebook.

Miercuri seara, David Arahamia, liderul grupului majoritar din parlamentul ucrainean, anunţase chiar că trupele ruse au intrat în perimetrul combinatului siderurgic, după ce primarul Mariupolului, Vadim Boicenko anunţase că s-a pierdut contactul cu militarii din catacombe.

Totuşi, Arahamia a adăugat că autorităţile de la Kiev erau în contact în cursul serii cu rezistenţa ucraineană care apără combinatul.

"Cu sprijinul forţelor aeriene, inamicul şi-a reînnoit atacul cu scopul de a prelua controlul asupra combinatului", a indicat joi Statul Major al armatei ucrainene într-un buletin-sinteză despre situaţia de pe front.

Rusia a promis ca în următoarele zile să instituie câteva ore de încetare a focului pentru evacuarea civililor în condiţii de securitate, scrie Agerpres.

Situaţia rămâne tensionată şi pe alte fronturi din Donbas, regiune din estul Ucrainei aflată în prezent în epicentrul războiului.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62251680
Suedia susţine că a primit garanții de securitatea din partea SUA în perioada de procesare pentru aderarea la NATO
Suedia a primit asigurări din partea Statelor Unite că va beneficia de sprijin în perioada în care cele 30 de state membre NATO procesează o potenţială cerere de aderare la alianţă, scrie Reuters, conform News.ro.
62257797
Opozant al lui Putin: Nu există nicio diferență între președintele rus, Hitler, Ceaușescu și Stalin. Dictatorii nu se schimbă
Garry Kasparov, cel mai mare jucător de șah al lumii și unul dintre opozanții lui Vladimir Putin, a vorbit, în cadrul emisiunii Tema Zilei de la TVR, despre războiul din Ucraina.
62257794
Consiliul Europei: Rusia recreează ororile celui de-al Doilea Război Mondial
Secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejcinovic, a declarat că Rusia a recreat ororile celui de-Al Doilea Război Mondial prin agresiunea sa asupra Ucrainei.