Fața lui Khamenei a fost desfigurată în atacul asupra complexului liderului suprem din centrul Teheranului, și a suferit răni severe la unul sau ambele picioare, au mai precizat aceleași trei persoane apropiate cercului său intim.

Cu toate acestea, conform surselor care au solicitat păstrarea anonimatului pentru a discuta subiecte sensibile, liderul iranian în vârstă de 56 de ani este în recupere și este lucid, scrie Reuters

Acesta participă la întâlniri cu oficiali înalți prin conferințe audio și este implicat în luarea deciziilor privind probleme majore, inclusiv războiul și negocierile cu Washingtonul, au spus două dintre aceste surse.

Întrebarea dacă starea de sănătate a lui Khamenei îi permite să conducă Iranul vine într-un moment de maximă importanță, odată cu demararea sâmbătă la Islamabad, capitala Pakistanului, a negocierilor de pace cu mize mari.

Citește și
CNN: China pregătește livrarea de sisteme antiaeriene portabile către Iran

Relatările persoanelor apropiate cercului intim al lui Khamenei oferă cea mai detaliată descriere a stării liderului, din ultimele săptămâni. Reuters nu a putut verifica independent aceste relatări.

Locul unde se află Khamenei, starea sa și capacitatea de a conduce rămân în mare parte un mister pentru public, nicio fotografie, video sau înregistrare audio cu el nefiind publicată de la atacul aerian și numirea sa ulterioară ca lider suprem, în locul tatălui său, pe 8 martie.

Misiunea Iranului la Națiunile Unite nu a răspuns la întrebările Reuters privind gravitatea rănilor lui Khamenei sau motivul pentru care acesta nu a apărut încă în nicio imagine sau înregistrare.

Relatările despre rănile lui Khamenei corespund cu o declarație făcută de Secretarul Apărării al SUA, Pete Hegseth, pe 13 martie, când a spus că Mojtaba Khamenei a fost „rănit și probabil desfigurat".

O sursă familiarizată cu evaluările serviciilor de informații americane a declarat pentru Reuters că liderul iranian și-ar fi pierdut un picior.

CIA a refuzat să comenteze cu privire la starea lui Khamenei. Biroul primului-ministru israelian nu a răspuns la întrebări.

Alex Vatanka, cercetător senior la Middle East Institute, a declarat că, indiferent de gravitatea rănilor sale, este puțin probabil ca noul și neexperimentatul lider să poată exercita puterea supremă de care se folosea tatăl său. Deși este perceput ca reprezentând continuitatea, ar putea dura ani până când va construi același nivel de autoritate automată, a adăugat Vatanka.

„Mojtaba va fi o voce, dar nu cea decisivă. Trebuie să se dovedească a fi vocea credibilă, puternică, predominantă. Regimul în ansamblu trebuie să ia o decizie în ceea ce privește direcția pe care o va urma", a spus el.

Una dintre persoanele apropiate cercului lui Khamenei a declarat că imagini cu liderul suprem ar putea fi publicate în una sau două luni și că ar putea chiar să apară în public atunci, deși toate cele trei surse au subliniat că acesta va apărea doar când starea sa de sănătate și situația de securitate vor permite.

Khamenei a fost rănit pe 28 februarie, în prima zi a războiului declanșat de SUA și Israel, în atacul care l-a ucis pe tatăl și predecesorul său, Ayatollahul Ali Khamenei, care conducea țara din 1989. Soția lui Mojtaba Khamenei, cumnatul și cumnata sa au fost printre ceilalți membri ai familiei sale uciși în atac.

Nu a existat nicio declarație oficială iraniană privind amploarea rănilor lui Khamenei. Cu toate acestea, un prezentator de știri de la televiziunea de stat l-a descris drept „janbaz", un termen folosit pentru cei grav răniți în război, după ce a fost numit lider suprem.