Noi declarații ale bărbatului care l-a împușcat pe Robert Fico: „Nu a vrut să-l ucidă și își regretă fapta”

62449709
AFP

Bărbatul acuzat de atacarea şi rănirea gravă a premierului slovac Robert Fico, poetul Juraj Cintula, şi-a motivat politic gestul, printr-un dezacord cu politica Guvernului.

El a declarat că nu a vrut să-l omoare şi că îşi regretă gestul, potrivit unui gest obţinut joi de AFP.

Robert Fico a fost împuşcat cu patru gloanţe săptămâna trecută, în timp ce-şi saluta susţinătorii, după o reuniune delocalizată a Guvernului la Handlova, un oraş situat în centrul Slovaciei.

El a fost operat de două ori într-un spital, în oraşul Banska Bystrica, unde este îngrijit în continuare.

Starea sa era joi ”gravă, dar stabilă”, potrivit spitalului.

Atacatorul, identificat de presa slovacă ca fiind Juraj Cintula, în vârstă de 71 de ani, a fost arestat imediat de gărzile de corp ale lui Robert Fico.

Sâmbătă, un tribunal l-a plasat în detenţie preventivă cu privire la tentativă de omor cu premeditare.

”La interogatoriu, el a declarat că nu era de acord cu politica Guvernului actual”, se arată într-o hotărâre întocmită sâmbătăă de către judecătorul Roman Puchovsky.

Atacatorul regretă gestul făcut și vrea să-și ceară scuze

Documentul a fost transmis AFP sub formă anonimizată prin e-mail de către o purtătorare de cuvânt a Tribunalului Penal specializat din Pezinok, la nord-est de Bratislava, unde atacatorul a comăpărut sâmbătă, Katarina Kudjakova.

Atacatorul reproşează Guvernului lui Robert Fico desfiinţarea biroului procurorului special, atacuri împotriva presei, oprirea ajutorului militar destinat Ucrainei şi politica sa faţă de Uniunea Europeană (UE).

El a ”repetat că nu voia să-l ucidă pe (Robert Fico), ci că voia să-l rănească şi să-i facă rău sănătăţii, că a ţintit în partea de jos a torsului şi că, în opinia sa, l-a împuşcat în partea de jos a torsului”, scrie judecătorul.

”El îşi dă seama că a acţionat într-un mod întru totul inadmisibil, că nu ar fi trebuit să rănească victima. El ar fi trebuit să-i dea cartea pe care a pregătir-o pentru el”, scrie el.

Potrivit judecătorului, bărbatul şi-a regretat fapta şi vrea să-i prezinte scuze premierului.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62433741
Putin răspunde la sancţiunile occidentale. A dat ordine pentru confiscarea activelor americane

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat joi un decret privind mecanismele speciale de compensare a pagubelor provocate Rusiei de sancţiunile SUA, care prevede confiscarea activelor americane, relatează EFE.

62424079
MAE rus, deranjat de acordul de securitate dintre R. Moldova și UE: Reprezintă o „târâre” a țării în NATO

Ministerul rus de Externe s-a arătat joi deranjat de acordul de securitate pe care Chişinăul l-a încheiat săptămâna aceasta cu Uniunea Europeană, acuzând UE că s-a transformat de facto într-o anexă a NATO.

62389311
Papa Francisc a recunoscut un miracol ce va duce la canonizarea unui tânăr italian, supranumit „influencerul lui Dumnezeu”

Papa Francisc a atribuit un al doilea miracol unui adolescent italian.

Recomandări
Usr nicusor dan fritz
Consultări la Cotroceni. Delegația USR, după discuția cu Nicușor Dan: „Soluția anticipatelor, cea mai sinceră faţă de români”

Preşedintele Nicuşor Dan a avut luni consultări cu partidele parlamentare, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier. Șeful statului a precizat că, după aceste discuții, va face un anunţ.

Respect o campanie pro tv
Un cuvânt. O valoare. O lecție: RESPECT, o campanie PRO TV, de Ziua Mondială a Profesorilor

De-a lungul timpului, PRO TV s-a axat, prin diverse campanii de CSR, pe educație și a susținut inițiative care încurajează responsabilitatea socială, în diferite forme ale ei.

Gettyimages 1036360428
Șeful spionajului german avertizează: Germania riscă un conflict violent cu Rusia. „Amenințarea este reală și iminentă”

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură ce Moscova intensifică un „război din umbră” din ce în ce mai agresiv împotriva democraţiilor europene, a avertizat şeful serviciului de informaţii externe (BND), Martin Jaeger, scrie Reuters.