Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, reuniunea va fi dedicată analizei unor teme de importanţă majoră pentru regiune, precum întărirea securităţii europene în faţa ameninţărilor multiple generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, de instabilitatea din Orientul Mijlociu şi de transformările geopolitice actuale.
Întâlnirea de sâmbătă are loc după ce vineri, Nicușor Dan și-a întrerupt vizita în Polonia pentru a se întâlni cu liderii fostei coaliții de guvernare pentru a desemna un nou premier și a stabili condițiile în care va fi susținut viitorul guvern. Întâlnirea a dus la continuarea impasului politic și la un război al declarațiilor între liderii partidelor, la care s-a alăturat și președintele.
În cadrul întâlnirii, vor fi dezbătute, de asemenea, aspecte legate de viitorul Uniunii Europene, care „trebuie să îşi adapteze eficient politicile pentru a ţine pasul cu provocările şi evoluţiile globale, susţinând astfel competitivitatea, dezvoltarea şi securitatea statelor sale membre”.
Cu prilejul reuniunii, arată sursa citată, preşedintele Nicuşor Dan va sublinia necesitatea asigurării unităţii Uniunii Europene în faţa provocărilor cu care se confruntă continentul nostru şi va reafirma angajamentul ferm al României faţă de unitatea aliaţilor şi partenerilor în NATO şi UE, ca fundament al securităţii şi prosperităţii comune.
Preşedintele României va accentua necesitatea consolidării descurajării şi apărării pe Flancul estic al NATO, atât din punct de vedere militar, cât şi al combaterii ameninţărilor hibride şi cibernetice, precum şi prin îmbunătăţirea infrastructurii cu uz dual şi a securităţii energetice, transmite Administrația Prezidențială.