La preluarea mandatului pe 20 iulie, Andy Burnham s-a angajat să pună capăt lipsei de adăpost, reiterând o promisiune pe care o făcuse deja, cu rezultate amestecate, în calitate de primar al Greater Manchester, scrie Agerpres.

Programul dezvăluit în cursul nopţii de marţi spre miercuri va primi o alocare de urgenţă de 102 milioane de lire sterline (aproximativ 120 de milioane de euro), pe lângă cele 340 de milioane de lire sterline (397 de milioane de euro) deja anunţate, şi va fi gestionat la nivel local.

"Va depinde de oficialii locali să decidă ce fel de ajutor este cel mai necesar în comunitatea lor", a scris liderul laburist în articolul său de opinie din The Guardian.

Prim-ministrul a anunţat, de asemenea, un summit fără precedent pe această temă, care va avea loc la o dată nespecificată în această toamnă.

Obiectivul declarat este de a garanta că "toată lumea este la adăpost de Crăciun".

Declaraţia guvernului specifică faptul că noi cazări şi servicii de sprijin vor fi create în această iarnă în Anglia, după modelul schemei "Everyone In", lansată în martie 2020 la începutul pandemiei de COVID-19.

Acest program a oferit adăpost pentru mii de persoane fără domiciliu în hoteluri şi centre de urgenţă.

Aceste noi anunţuri au primit un sprijin prudent din partea organizaţiilor caritabile.

ONG-ul Shelter a salutat un "punct de cotitură", îndemnând însă guvernul să abordeze criza globală a locuinţelor şi menţionând că aproape 178.000 de copii trăiesc în locuinţe temporare.

De partea opoziţiei, conservatorii au denunţat anunţul ca fiind lipsit de un plan de implementare "şi detalii privind finanţarea". Partidul antiimigraţie Reform UK, la rândul său, a descris angajamentul guvernului ca fiind "vag".

În Anglia, numărul persoanelor fără adăpost a atins un record de 4.793 în 2025, conform cifrelor guvernamentale. Iar grupul de experţi Institute for Public Policy Research (IPPR) se aşteaptă ca această cifră să se majoreze cu 25% până în 2030.

La un nivel mai larg, se preconizează că 382.000 de persoane din Anglia vor fi fără adăpost în 2025, conform Shelter.