Negocieri între SUA şi China au început la Geneva, la cel mai înalt nivel după războiul comercial declanşat de Trump

62534738

Negocieri între SUA şi China au început sâmbătă la Geneva, la cel mai înalt nivel după războiul comercial declanşat de Donald Trump, negocieri menite să aplaneze tensiunile ce încep să apese pe cele două cele mai mari economii mondiale.

Semn al importanţei mizei, cele două capitale au trimis responsabili de rang înalt în localitatea de pe malul lacului Leman: secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, reprezentantul comercial Jamieson Greer şi vicepremierul chinez He Lifeng, informează AFP.

"Negocierile economice şi comerciale la nivel înalt între China şi SUA au început la Geneva, în Elveţia", a transmis televiziunea publică a Chinei CCTV la mijlocul dimineţii.

Discuţiile sunt prevăzute să se prelungească până duminică, însă delegaţiile rămân discrete şi întrevederea se derulează într-un loc ascuns privirilor, pe malul stâng al lacului, lângă Parc des Eaux-Vives.

La scurt timp după ora locală 09:30 (07:30 GMT) Scott Bessent, Jamieson Greer şi o delegaţie formată din circa zece persoane au trecut rapid prin holul hotelului Intercontinental, un hotel situat într-o zonă înaltă a Genevei şi unde delegaţiile americane se cazează de obicei. Întrebat de AFP cu privire la aşteptările pe care le are de la aceste negocieri, Bessent nu a dorit să facă vreun comentariu şi a întors capul, înainte de urca într-un SUV BMW negru.

Trump anunță posibile relaxări tarifare

În ajunul întrevederii, Donald Trump a sugerat că va reduce la 80% tarifele vamale punitive pe care el însuşi le-a impus la produsele chineze.

"Preşedintelui i-ar plăcea să regleze problema cu China. După cum a spus el, lui i-ar plăcea să aplaneze situaţia", a declarat vineri seara secretarul american al comerţului Howard Lutnick, la Fox News.

Gestul lui Trump rămâne unul simbolic, pentru că şi la acest nivel tarifele vamale nu ar fi suportabile pentru majoritatea exporturilor chinezeşti în SUA.

După revenirea sa la Casa Albă, în ianuarie, Donald Trump a făcut din tarifele vamale o armă politică. El a impus o suprataxă de 145% pe mărfurile din China, peste tarifele vamale preexistente.

Beijingul, care a promis că va combate "până la capăt" suprataxele lui Donald Trump, a ripostat cu 125% tarife vamale asupra produselor americane.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Agenția Internațională pentru Energie Atomică a descoperit sute de găuri în sarcofagul centralei nucleare de la Cernobîl

În urma unui atac cu drone al Rusiei, în luna februarie, au fost descoperite peste 300 de găuri în sarcofagul centralei nucleare de la Cernobîl. 

Ce salariu ar putea avea Papa Leon al XIV-lea. Vaticanul asigură toate nevoile Suveranului Pontif

Papa nu are salariu, dar nici nu duce lipsă de nimic. Deși conduce un stat suveran și este liderul spiritual a peste un miliard de catolici, Suveranul Pontif trăiește pe cheltuiala Vaticanului.

O fetiță de 9 ani, dispărută în 2017, este căutată de poliție în Texas după ce sora ei a fost găsită înfometată într-un dulap

Poliția din Austin, Texas, caută o fetiță de 9 ani care ar fi dispărut în 2017. Alarma a fost dată după ce sora ei, în vârstă de 7 ani, a fost descoperită închisă într-un dulap, înfometată și într-o stare extrem de neglijență, au anunțat autoritățile.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.