Muzicianul rock şi actorul Piotr Mamonov, figură proeminentă a scenei din Rusia, a murit din cauza Covid-19

62202033
Twitter

Muzicianul rock, poetul şi actorul Piotr Mamonov, figură proeminentă a scenei din Rusia timp de mai multe decenii, a murit din cauza Covid-19 la vârsta de 70 de ani, potrivit Euronews, transmite News.ro. 

Mamonov a murit pe 13 iulie într-un spital din Moscova, după două săptămâni de la plasarea în comă indusă, conectat la ventilator, în urma diagnosticării cu Covid-19.

După ce a fondat grupul rock Zvuki Mu în 1982, Mamonov a devenit o emblemă a zonei underground din Moscova. El a cunoscut faima după ce restricţiile impuse cu privire la muzica rock şi cultura alternativă au fost ridicate, la finalul anilor 1980, ca parte a reformelor liderului de atunci, Mihail Gorbaciov.

Piotr Mamonov s-a îndreptat apoi şi spre actorie, făcând parte din distribuţia mai multor spectacole de teatru şi filme în anii 1990.
Devenind profund religios, la finalul anilor 1990, el s-a mutat într-un sat îndepărtat şi a lăsat în urmă scena culturală, însă a revenit cu succes în postura de actor, jucând în „Island” (2006) şi în „Tsar” (2009) ale lui Pavel Lungin.

În 2019, a suferit un atac de cord şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

Şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kirill, a transmis condoleanţe, remarcând că Mamonov a interpretat personaje religioase în mod remarcabil datorită experienţei lui sprirituale.
Într-o scrisoare transmisă familiei artistului, ministrul rus al Culturii, Olga Liubimova, l-a caracterizat ca „strălucit, carismatic şi puternic”.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62202020
Cum arată noua colecție masculină a casei de modă Saint Laurent, prezentată la Veneția
Casa de modă Saint Laurent şi-a lansat colecția masculină pentru viitorul sezon cald.
62202011
Metoda folosită de Primăria din Tel Aviv pentru a-i prinde pe proprietarii de câini care nu strâng excrementele animalelor
Se schimbă regulile pentru proprietarii de câini din Tel Aviv. Autorităţile le-au cerut să se prezinte la primărie cu mostre din ADN-ul animalului de companie.
62201985
Compania Johnson&Johnson retrage cinci dintre produsele sale cu protecţie solară care pot provoca cancer
Compania Johnson&Johnson retrage de pe piaţa americană cinci dintre produsele sale cu protecţie solară.