Musk a oprit Starlink în Herson, afectând armata ucraineană. Decizia ar fi fost motivată de teama unui război nuclear

62548389
Getty

În 2022, contraofensiva Ucrainei în Herson a fost afectată după ce Elon Musk a cerut oprirea rețelei Starlink în zonă, provocând pierderi de comunicații esențiale pentru armată, inclusiv pentru drone și artilerie.

Prin reţeaua sa de sateliţi, Musk a ajutat Ucraina să menţină operaţionale internetul şi comunicaţiile, după ce odată cu lansarea invaziei, în februarie 2022, Rusia a distrus reţelele de internet şi telefonie mobilă ucrainene. Însă armata ucraineană a folosit aceste servicii şi pentru operaţiunile sale ofensive împotriva trupelor ruse, spre nemulţumirea lui Musk.

O situaţie de acest fel a fost în septembrie 2022, când Musk i-a cerut unui inginer de la biroul din California al companiei SpaceX să întrerupă acoperirea sateliţilor Starlink deasupra unor zone din Ucraina, inclusiv în regiunea strategică Herson situată la nord de Crimeea şi de Marea Neagră, în timp ce armata ucraineană pregătea acolo o contraofensivă.

Potrivit declaraţiilor date agenţiei Reuters de trei persoane care au cunoştinţă de acest episod, angajaţii SpaceX s-au conformat dispoziţiei lui Musk şi au dezactivat cel puţin o sută de terminale Starlink. Acţiunea a afectat comunicaţiile şi operaţiunile armatei ucrainene de asemenea în zonele de front din alte sectoare ocupate de Rusia, inclusiv în provincia estică Doneţk.

Trupele ucrainene s-au confruntat astfel cu o întrerupere bruscă a comunicaţiilor. Soldaţii au intrat în panică, dronele de recunoaştere care monitorizau trupele ruse nu au mai transmis informaţii, iar unităţile ucrainene de artilerie cu rază lungă de acţiune, care se bazau pe Starlink pentru localizarea ţintelor şi reglarea focului, au întâmpinat dificultăţi suplimentare în lovirea ţintelor.

În urma întreruperii comunicaţiilor Starlink, trupele ucrainene nu au mai reuşit să încercuiască o poziţie rusă în oraşul Berislav, la est de oraşul Herson, capitala provinciei omonime. În cele din urmă, în noiembrie 2022 armata rusă s-a retras din această capitală şi din întreaga parte de nord a provinciei Herson, mutându-şi trupele dincolo de fluviul Nipru, în partea de sud a provinciei Herson, în timp ce era ameninţată de o contraofensivă ucraineană majoră.

Această contraofensivă a avut loc apoi în vara anului 2023 în celelalte trei provincii ucrainene parţial ocupate de Rusia, respectiv Doneţk, Lugansk şi Zaporojie, dar s-a încheiat cu un eşec pentru armata ucraineană, care nu a putut depăşi vastele câmpuri minate şi fortificaţiile ridicate de ruşi.

Cele trei persoane care au relatat episodul întreruperii comunicaţiilor Starlink în Herson nu ştiu ce l-a determinat pe Elon Musk să recurgă la o astfel de acţiune, dar presupun că a fost vorba despre o teamă a acestuia, pe care el însuşi a exprimat-o mai târziu, cu privire la riscul unor represalii nucleare din partea Rusiei dacă trupele acesteia ar fi pierdut teren.

Decizie controversată în Crimeea: temerile lui Musk au dus la blocarea unui atac naval ucrainean

Un episod similar în acelaşi an a zădărnicit încă o operaţiune a armatei ucrainene. Elon Musk le-a ordonat atunci inginerilor săi să închidă reţeaua de sateliţi Starlink care acţiona în apropierea coastelor peninsulei Crimeea pentru a împiedica un atac insidios ucrainean asupra flotei ruse de la Marea Neagră, potrivit cărţii autobiografice a lui Musk semnate de scriitorul Walter Isaacson, relata CNN după apariţia volumului.

Decizia lui Musk, care i-a făcut la acea vreme pe oficialii ucraineni să se roage de el să repună sateliţii în funcţiune, a fost motivată de o puternică teamă că Rusia ar fi răspuns cu arme nucleare unui atac ucrainean asupra Crimeei, teamă rezultată în urma discuţiilor lui Musk cu înalţi oficiali ruşi.

În biografia excentricului miliardar, intitulată „Elon Musk", Walter Isaacson, autor de asemenea al biografiilor lui Steve Jobs şi Albert Einstein, prezintă noi informaţii despre Musk şi modul în care spaima sa faţă de extinderea războiului l-a determinat să respingă cererile ucrainenilor de a le permite folosirea reţelei Starlink pentru a-i ataca pe ruşi.

Astfel, în timp ce drone subacvatice ucrainene echipate cu explozivi se apropiau de flota rusă, acestea „au pierdut conectivitatea şi au eşuat pe ţărm fără să producă pagube", în urma ordinului generat de teama lui Musk cu privire la un „mini Pearl Harbour", se arată în carte.

Totuşi, reţeaua Starlink rămâne şi astăzi un instrument esenţial în susţinerea comunicaţiilor şi operaţiunilor armatei ucrainene. Conform guvernului de la Kiev, până în aprilie anul acesta Ucraina a primit peste 50.000 de terminale Starlink. Uşor de transportat şi de utilizat, aceste dispozitive de mărimea unei cutii de pizza comunică cu miile de sateliţi SpaceX plasaţi pe orbită. Primele terminale au fost furnizate Ucrainei chiar de SpaceX, altele fiind donaţii finanţate de Polonia, SUA şi Germania.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
După ce a permis ca peste 100 de oameni să moară de foame în Gaza, Israelul va ridica blocada ajutoarelor în enclavă

Israelul va permite altor ţări să paraşuteze ajutoare în Fâşia Gaza începând de vineri, a anunţat postul de radio al armatei israeliene, preluat de Reuters.

Un bărbat de 44 de ani a murit după ce a consumat doar bere timp de o lună întreagă, în Thailanda

Un bărbat în vârstă de 44 de ani din Thailanda, tatăl unui adolescent, a fost găsit mort de propriul fiu, înconjurat de sticle goale de bere, după ce a petrecut o lună întreagă consumând exclusiv alcool, fără să mai mănânce nimic.

Ramzan Kadîrov, salvat de la moarte în vacanță, în Turcia. Cine a intervenit în ultima clipă pentru liderul cecen

Presa turcă a relatat că liderul Republicii Cecene, Ramzan Kadîrov, a fost la un pas de înec joi, în timp ce se afla în vacanță în stațiunea turcă Bodrum.  

Recomandări
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „PSD este pregătit să preia guvernarea. Suntem îndreptățiți”

Preşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat joi, după discuţiile cu preşedintele Nicușor Dan, în vederea desemnării premierului, că social-democraţii i-au spus preşedintelui că sunt pregătiţi să preia guvernarea.

Concluziile expertizei din cazul exploziei din Rahova. Scurgerea de metan ar fi început cu o zi înainte de deflagrație

Explozia din cartierul Rahova a fost consecința mai multor nereguli, abateri și neglijențe, făcute în mare parte de angajații care au intervenit acolo.

Consultări la Cotroceni. Președintele a chemat liderii partidelor pentru desemnarea premierului, PSD cere guvernarea

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.