Motivul pentru care un râu din Elveția a fost colorat în verde fosforescent. VIDEO

62076152

Râul care străbate Zurich, din Elveţia, a fost colorat marţi în verde fosforescent, în urma unei acţiuni spectaculoase, revendicată de organizaţia Extinction Rebellion, care a dorit să protesteze astfel faţă de distrugerea ecosistemului mondial.

''Rébellion Extinction Zurich a colorat Limmat în verde'', a indicat pe Facebook filiala din Zurich a acestei reţele internaţionale de nesupunere civică climatică, lansată în octombrie 2018 în Marea Britanie.

După cum reiese din imaginile publicate de organizaţie pe site-ul său, activiştii au sărit în apa colorată în verde intens şi au simulat că sunt morţi.

''XR doreşte să atragă atenţia asupra iminentei prăbuşiri a ecosistemului şi asupra sistemului toxic în care ne regăsim, a precizat organizaţia adăugând că această culoare este dată de uranină, o substanţă ''total inofensivă a cărei toxicitate este echivalentă cu sarea de bucătărie''.

Alertată de apelurile telefonice, poliţia din Zurich a trimis la faţa locului o echipă pentru a stabili dacă există un risc pentru populaţie, a indicat instituţia într-un comunicat.

Organizaţia XR a anunţat acţiuni similare în mai multe oraşe elveţiene, în perioada 9 - 20 septembrie.

În Elveţia, ca şi în alte ţări europene, acţiuni de protest pentru climă au fost desfăşurate în mod regulat în cadrul unor mişcări cetăţeneşti, organizate în special de tineri. O manifestaţie naţională este prevăzută pentru data de 28 septembrie în Berna, cu puţin timp înainte de alegerile parlamentare, notează AFP.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62076141
Oficiali ruși, interziși în SUA pentru că ar fi torturat membri ai Martorilor lui Iehova
Statele Unite au interzis intrarea pe teritoriul lor a doi oficiali ruşi, pe care îi acuză că au torturat membri ai Martorilor lui Iehova, mişcare religioase interzisă din 2017 în Rusia, relatează AFP.
62076140
Momentul în care un elicopter s-a prăbușit pe aleea din faţa unei case
Un elicopter utilitar s-a prăbuşit chiar pe aleea din faţa unei case din statul american Indiana.
62076139
O rachetă a lovit în apropierea ambasadei SUA din Kabul, chiar pe 11 septembrie
O rachetă a lovit miercuri un zid al ministerului afgan al Apărării, în apropierea ambasadei americane, în primele ore ale zilei în care se împlinesc a 18 ani de la atentatele antiamericane la 11 septembrie 2001, notează AFP.