Motivul pentru care Bill Gates s-a dus în China să se întâlnească cu președintele Xi Jinping. ”Sunteți primul” | VIDEO

62357799

Cofondatorul companiei Microsoft, Bill Gates, a fost primit vineri la Beijing de preşedintele chinez Xi Jinping, cu ocazia primei sale vizite în această ţară după mai mult de trei ani, menită să susţină eforturile Chinei în domeniul cercetării medicale.

 

Această întrevedere, anunţată de televiziunea publică chineză, este foarte rară pentru un om de afaceri american, doar câţiva au fost primiţi individual de Xi, printre care directorul executiv al Apple, Tim Cook, şi cel al companiei Amazon, Jeff Bezos.

Această întrevedere are loc cu două zile înainte de o vizită foarte aşteptată a secretarului de stat american Antony Blinken, într-un context de puternice tensiuni diplomatice între Beijing şi Washington.

"Sunteţi primul prieten american cu care mă văd anul acesta. Ne-am pus mereu speranţa în poporul american şi sperăm că prietenia între cele două popoare va continua", a declarat Xi Jinping, citat de Cotidianul Poporului.

Fundația lui Bill Gates va dona 50 de milioane de dolari Chinei 

Sosit miercuri seara în capitala chineză, miliardarul american a declarat că a venit în China pentru a se întâlni şi discuta cu parteneri din Fundaţia Bill&Melinda Gates asupra unor subiecte legate de dezvoltare şi de sănătate.

Fundaţia sa a anunţat joi că va dona 50 de milioane de dolari (45,7 milioane de euro) pentru a susţine eforturile Chinei în lupta împotriva paludismului şi tuberculozei.

Ea îşi va reînnoi de asemenea cooperarea cu Institutul pentru Descoperirea de Medicamente pentru Sănătatea Mondială (GHDDI) - fondat la Beijing de Bill Gates -, cu autorităţile municipale ale Beijingului şi cu responsabilii prestigioasei universităţi Tsinghua.

"China a realizat progrese considerabile în materie de reducere a sărăciei şi ameliorării sănătăţii în ţară", a apreciat Gates joi, în timpul unui discurs la GHDDI.

"Sper că Beijingul va putea juca un rol şi mai important pentru a face faţă provocărilor actuale, în special celor cu care se confruntă ţările africane", a adăugat el.

Cu această deplasare, cofondatorul Microsoft urmează exemplul altor giganţi ai economiei americane, printre care patronul Tesla, Twitter şi SpaceX, Elon Musk, venit în luna mai în China.

Mai mulți mari directori americani au vizitat recent China

Musk s-a întâlnit cu responsabili ai guvernului chinez şi a vizitat imensa uzină a mărcii sale de maşini electrice la Shanghai, unde a putut discuta cu personalul.

Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, un alt actor economic major, s-a deplasat în China la începutul lunii iunie, în timp ce directorul Apple, Tim Cook, a fost la Beijing în martie. Cook a salutat o relaţie "simbolică" a companiei sale cu China.

Alţi mari directori americani, precum cel al Starbucks sau al General Motors, s-au deplasat de asemenea în China în ultimele săptămâni, pentru a se întâlni acolo cu reprezentanţi ai guvernului chinez.

Călătoriile de afaceri au fost reluate după ce China a renunţat la politica sa sanitară supranumită "zero COVID" şi şi-a redeschis frontierele anul acesta.

 

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Universal Music suspendă promovarea grupului Rammstein. “Acuzațiile contra lui Till Lindemann ne-au șocat”

Universal Music a anunţat joi că a suspendat activităţile de marketing şi de promovare a formaţiei rock germană Rammstein, după valul de acuzaţii de agresiuni sexuale constra solistului Till Lindemann, potrivit AFP.

Țara NATO unde se duce Putin, deși pe numele său este un mandat internațional de arestare

Vladimir Putin va efectua o vizită în Turcia, deși pe numele său Curtea Penală Internațională (CPI) a emis un mandat de arestare. Liderul rus este prieten cu Recep Erdogan, proaspăt reales președinte, iar Turcia nu este semnatară a acordului CPI.

 

Naufragiul din Grecia ar putea fi una dintre cele mai mari catastrofe, cu sute de morţi. La bord ar fi fost și 100 de copii

Salvatorii au continuat operaţiunile de căutare, joi, în largul coastelor de sud ale Greciei, în urma naufragiului care a ucis cel puţin 78 de imigranţi.

Recomandări
DW: ”Războiul Rusiei ajunge în România”. Germanii remarcă lentoarea autorităților de la București

Războiul Rusiei a ajuns în România și Republica Moldova, constată nemții de la Deutsche Welle, într-un articol care evidențiază și reacțiile lente ale Bucureștiului față de repetatele agresiuni moscovite. DW consideră incursiunile ruse drept deliberate.

Primul Boeing 738 Max 8 din flota TAROM a ajuns în țară. Pe ce rute va zbura avionul ”Mircea Lucescu” | VIDEO

Prima aeronavă Boeing 738 Max 8 a intrat, sâmbătă, în flota TAROM. Se numeşte Mircea Lucescu şi are 189 de locuri. Avionul va zbura pe rutele Paris, Amsterdam, Madrid şi Cluj.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.