Misterul oamenilor de afaceri ruși care au murit în circumstanțe suspecte în ultimele șase luni. Mulți s-ar fi sinucis

62284057
Shutterstock

Cel puțin opt oameni de afaceri ruși importanți s-au sinucis sau au murit în accidente încă inexplicabile de la sfârșitul lunii ianuarie, șase dintre ei fiind asociați cu cele două mari companii energetice din Rusia.

Patru dintre cei șase aveau legături cu gigantul energetic de stat rus Gazprom sau una dintre filialele sale, în timp ce ceilalți doi erau asociați cu Lukoil, cea mai mare companie privată de petrol și gaze din Rusia.

La începutul anului 2022, compania a adoptat o poziție publică neobișnuită împotriva războiului dintre Rusia și Ucraina, cerând compasiune pentru victime și încheierea conflictului.

Ravil Maganov și Alexander Subbotin au fost găsiți morți

Președintele Lukoil, Ravil Maganov, a murit săptămâna aceasta după ce a căzut de la fereastra unui spital din Moscova, potrivit agenției ruse de stat TASS, citată de CNN.

Lukoil a confirmat decesul joi într-un comunicat publicat pe site-ul său. Maganov „s-a stins din viață în urma unei boli grave”, a spus Lukoil, fără a menționa căderea.

Un alt manager de top al Lukoil, Alexander Subbotin, a fost găsit mort lângă Moscova în mai, după ce se pare că ar fi vizitat un șaman, potrivit TASS. Agenția de știri a citat un oficial care a spus că autoritățile au fost chemate la un bărbat inconștient care suferea de insuficiență cardiacă. TASS a raportat că poliția a deschis o anchetă penală în acest caz.

Directorii și oamenii de afaceri Gazprom găsiți morți din iarna anului 2022

Pe 30 ianuarie 2022, un director executiv de la Gazprom a fost găsit mort în cabana sa din satul Leninsky, lângă Leningrad, potrivit publicației de stat ruse RIA Novosti, citată de CNN. Conform publicației, la fața locului a fost găsit un bilet de sinucidere, iar anchetatorii investigau moartea ca sinucidere. Radiodifuzorul național rus RenTv l-a identificat pe bărbat drept Leonid Shulman, șeful departamentului de transport la Gazprom Invest.

Pe 25 februarie, un alt director executiv de la Gazprom a fost găsit mort în același sat. Alexander Tyulakov a fost descoperit mort în garajul său, potrivit Novaya Gazeta, un ziar independent rus care raportat că acesta s-a sinucis.

Încă doi oameni de afaceri ruși cu legături cu Gazprom au murit în incidente care au părut a fi de tipul crimă-sinucidere (în care cel care se sinucide îi omoară mai întâi pe cei din jur) în aprilie.

Unul dintre ei, Vladislav Avayev, fostul vicepreședinte al Gazprombank, a fost găsit mort împreună cu soția și fiica sa în apartamentul său din Moscova pe 18 aprilie, potrivit TASS, care a susținut că autoritățile investighează moartea familiei ca o crimă-sinucidere.

Însă fostul vicepreședinte al Gazprombank, Igor Volobuev, care a plecat recent din Rusia în Ucraina, a spus pentru CNN că nu crede că Avayev s-a sinucis.

Afaceriștii ruși găsiți morți în Spania și Marea Britanie

Pe 19 aprilie, Sergey Protosenya, un fost director al producătorului de gaze Novatek, parțial deținut de Gazprom, a fost găsit mort la locuința sa din Lloret de Mar, o stațiune spaniolă de lângă Barcelona.

Cadavrele soției și fiicei sale, care prezentau urme de violențeă, au fost găsite în locuința familiei, potrivit unei surse oficiale apropiate anchetei, citate de CNN. Cadavrul lui Protosenya a fost găsit în grădină, a mai precizat sursa.

Poliția catalană a spus vineri pentru CNN că decesele au fost cauzate de o dublă crimă și o sinucidere ulterioară.

Însă, în aprilie, fiul lui Protosenya a pus la îndoială această versiune a evenimentelor în timp ce vorbea cu jurnaliștii de la Daily Mail, sugerând în schimb că tatăl său a fost ucis.

Mikhail Watford, un miliardar rus din domeniul petrol și gaze, născut în Ucraina, a fost găsit mort în casa sa din Surrey, Anglia, pe 28 februarie. Poliția din Surrey a spus pentru CNN că nu crede că au existat circumstanțe suspecte.

Un alt om de afaceri rus, Vasily Melnikov, care deținea o companie de produse medicale, a fost găsit mort alături de familia sa la Nijni Novgorod, la sfârșitul lunii martie, potrivit ziarului rus Kommersant.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62246315
Turcia ar putea fi „un facilitator” în problema centralei de la Zaporojie, i-a spus Erdogan lui Putin

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a spus omologului său rus Vladimir Putin, sâmbătă, într-o discuţie la telefon, că Turcia ar putea juca rolul de "facilitator" în problema centralei nucleare Zaporojie din Ucraina, a anunţat biroul său de presă.

62246394
Ministerul Apărării britanic: Ofensiva armatei ucrainene în Herson a luat prin surprindere trupele ruse

Armata ucraineană desfăşoară o amplă ofensivă în sudul Ucrainei, în regiunea Herson, ceea ce a luat prin surprindere trupele ruse şi exercită presiune asupra lor, a anunţat Ministerul Apărării britanic sâmbătă, pe Twitter, informează dpa.

62281822
Ucraina recunoaște că a lovit o bază rusească în apropiere de centrala de la Zaporojie

Ucraina a declarat, vineri, că a lovit o bază rusă din Energodar, în sudul ţării, nu departe de Centrala nucleară Zaporojie de unde acuză Rusia că şi-a scos armamentul înainte de inspecţia echipei de la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică.

Recomandări
Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară depreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.