Miniștrii din G7 condamnă Rusia și îi cer soluționarea conflictului din Siria

61949541

Miniştrii de externe din G7 (grupul celor şapte ţări puternic industrializate), reuniţi la Toronto, au condamnat luni Rusia pentru comportamentul contrar legislaţiei internaţionale şi au cerut Moscovei să contribuie la soluţionarea conflictului din Siria.

Şefii diplomaţiilor din Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit şi SUA au convenit să constituie un grup de lucru pentru studiul "comportamentului malign" al Rusiei, dată fiind îngrijorarea faţă de acţiunile acestei ţări în Ucraina şi Siria, a anunţat ministrul britanic de externe, Boris Johnson, conform Reuters, scrie Agerpres.

Evenimentul G7 a fost prima reuniune internaţională la nivel înalt după loviturile aeriene ale Statelor Unite, Franţei şi Regatului unit asupra unor obiective legate de armele chimice ale Siriei, ca represalii pentru un presupus atac cu gaze toxice pe 7 aprilie la Douma, lângă Damasc. Ţările occidentale pun atacul pe seama regimului de la Damasc, condus de preşedintele Bashar al-Assad. Guvernul sirian şi principalul său aliat, Rusia, neagă că s-au folosit arme chimice.

Cu ocazia întrunirii de la Toronto, secretarul de stat american ad interim, John Sullivan, a cerut Rusiei să nu mai obstrucţioneze o evoluţie către pace în Siria şi să se implice în soluţionarea conflictului din această ţară. "Rusia trebuie să fie un partener constructiv în Siria sau va fi făcută răspunzătoare", a avertizat el, prin intermediul presei.

Referindu-se la eforturile Rusiei de a destabiliza statele democratice prin influenţarea alegerilor, ministrul canadian de externe, Chrystia Freeland, gazda reuniunii, a arătat că "ţările G7 sunt angajate în prevenirea şi oprirea amestecului străin şi în reacţia la acesta". Ea a avertizat că "există consecinţe pentru cei care încearcă să submineze democraţiile noastre".

Ministrul german Heiko Maas a insistat că în Siria nu este posibilă nicio soluţie politică fără Rusia. El a mai declarat că preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi cancelarul german, Angela Merkel îi vor cere săptămâna aceasta preşedintelui american Donald Trump să nu retragă Statele Unite din acordul nuclear încheiat în 2015 cu Iranul.

Macron a început, tot luni, o vizită de stat în SUA. După sosirea sa la Washington, înainte de întâlnirea cu Trump, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a declarat că atitudinea preşedintelui american faţă de acordul cu Iranul nu s-a schimbat şi că el continuă să dezaprobe ridicarea unor sancţiuni împotriva regimului de la Teheran, în schimbul îngheţării programului iranian de înarmare nucleară.

În timpul summitului diplomatic al G7, la Toronto a avut luni un incident grav, la numai câţiva kilometri de locul reuniunii: o camionetă a intrat în mulţimea de pietoni, în nordul oraşului, omorând nouă oameni şi rănind 16, potrivit bilanţului prezentat de poliţia locală. Deocamdată, nu s-a stabilit dacă a fost vorba de un act deliberat sau de un accident.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
Citește și...
Incendiu pus intenționat într-un club din China. 18 oameni au murit. VIDEO

Optsprezece oameni au murit şi cinci au fost răniţi într-un incendiu produs marţi într-un club de karaoke din oraşul Qingyuan, în provincia Guangdong din sudul Chinei, informează Xinhua.

”Omoară-mă!” Principalul suspect în atacul din Toronto, către polițiști, în momentul arestării

În câteva imagini surprinse imediat după atacul de la Totonto poate fi văzut un bărbat care, aparent, încearcă să-l determine pe un ofițer să-l împuște.

Prima imagine cu cel care ar fi ucis 10 oameni la Toronto. Martor: ”Doar la război vezi așa ceva”

Oraşul Toronto este în doliu, după ce un individ a intrat cu maşina pe un trotuar plin cu oameni. A omorât 10 persoane şi a rănit grav alte 16. Şoferul a fost arestat.

Recomandări
Angajații din sănătate, consultați în privința noii legi a salarizării. Ilie Bolojan dă asigurări că veniturile nu vor scădea

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) a anunțat că a început o consultare națională în rândul angajaților din sănătate privind impactul ultimei forme a proiectului legii salarizării, cea din 20 august 2026.

Ultima săptămână de PNRR. România a primit 13 miliarde de euro și mai are sute de ținte și jaloane de îndeplinit

România intră în ultima săptămână de implementare a PNRR, programul urmând să se încheie oficial la 31 august. Țara noastră are la dispoziție un buget de aproximativ 21 de miliarde de euro, format din granturi și împrumuturi.

Cod galben de caniculă în Capitală și 12 județe sudul țării. Temperaturile ajung la 37 de grade. HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic, noapte tropicală pentru 12 județe și municipiul București, valabilă până luni la ora 10:00.