Militanții talibani, la putere în Afganistan. Guvernul s-a prăbușit, iar președintele a fugit din țară

×
Publicitate

La aproape 20 de ani de la debutul războiului din Afganistan, militanţii talibani au preluat din nou controlul capitalei Kabul.

Guvernul susţinut de coaliţia condusă de Statele Unite s-a prăbuşit, preşedintele afgan a fugit din ţară şi mii de oameni se tem acum pentru vieţile lor.

Statele vestice au petrecut toată ziua de ieri şi o bună parte din noapte transportându-şi personalul şi cetăţenii de la ambasade pe aeroportul din Kabul, transformat într-o fortăreaţă.

Mii de localnici panicaţi, colaboratori sau angajaţi ai coaliţiei, au luat cu asalt aeroportul, cu speranţa că vor prinde un loc într-unul dintre avioanele care părăsesc ţara.

La lăsarea serii, coloanele de talibani au intrat din toate părțile în capitala afgană, fără nicio opoziție. Președintele afgan Ashraf Ghani a fugit din țară în cursul zilei, iar palatul prezidențial a fost ocupat de militanți înarmați.

Sosirea talibanilor a fost marcată de focuri de armă într-un oraș care era oricum obișnuit cu asta. În unele cartiere au avut loc jafuri, chiar și în districtul diplomatic, iar localnicii au fost sfătuiți să stea în case. În mare parte, însă, militanții s-au ferit să facă uz de arme.

Suhail Shaheen, reprezentant al talibanilor: "Scopul nostru e securitatea orașului Kabul. Vrem că bunurile oamenilor, onoarea lor, să nu aibă de suferit și să nu fie crime."

În capitala afgană, însă, tensiunea e uriașă. Unul dintre primele lucruri pe care le-au făcut talibanii, a fost să deschidă porțile unei închisori de la marginea orașului.

Clarissa Ward, corespondent CNN: "Cu mii de deținuți în oraș, putem presupune că există uriașa probabilitate să avem unele momente haotice.”

În acest timp, în altă parte a capitalei afgane, mii de oameni disperați s-au înghesuit pe drumul care duce la aeroportul internațional Hamid Karzai, transformat în ultimul bastion afgan al Coaliției care, în urmă cu 20 de ani, răsturna regimul taliban.

Numai că zborurile comerciale au fost suspendate, pentru a face loc celor militare. Măsura a tăiat una dintre ultimele căi de scăpare pentru afganii care se tem de regimul taliban.

Oamenii, foști colaboratori ai coaliției, translatori sau angajați ai ambasadelor vestice, însoțiți de familii, speră să prindă un loc în avioanele de transport care părăsesc Afganistanul sau măcar să se pună la adăpost de talibani, în spatele dispozitivului de securitate al coaliției. Toți se tem pentru viața lor.

Localnicii sunt resemnaţi cu faptul că talibanii s-au întors şi preiau controlul. În Kabul însă, oamenii sunt foarte speriaţi, pentru că mulţi dintre ei au lucrat pentru guvern, iar alţii se aşteaptă să fie executaţi pentru că au colaborat cu forţele Coaliţiei Internaţionale.

Pe de altă parte, reprezentanții talibanilor au dat asigurări repetate că locuitorii din Kabul și afganii în general nu au de ce să se teamă de ei. Au anunțat chiar că vor permite accesul oricui la educație, inclusiv femeilor.

Cu toate asigurările date de talibani, elicopterele Coaliției au făcut toată ziua curse dus-întors între ambasadele europene și aeroport. Printre statele care și-au evacuat personalul diplomatic și angajații, sub pază armată, se numără Franța, Italia și Croația.

Deteriorarea extrem de rapidă a situației l-a determinat pe președintele american Joe Biden să expedieze în Kabul încă o mie de parașutiști de elită. Forțele americane desfășurate pe aeroportul din capitala afgană ajung astfel la 6.000, cu misiunea de a evacua personalul diplomatic, precum şi pe afganii care au lucrat pentru forţele Coaliţiei.

În cursul zilei, au sosit și 600 de militari britanici, cu același obiectiv de a evacua în siguranță personalul ambasadei.

Avansul fulgerător al talibanilor a adus gruparea islamistă la porțile capitalei în doar 9 zile. În acest răstimp, talibanii și-au instalat steagurile albe în toate orașele importante ale țării și au cucerit în marș forțat o provincie după alta.

Pe plan internațional, căderea Kabulului e văzută ca un eșec major al Coaliției, în general, și al Statelor Unite, în principal. Un eșec comparabil cu căderea Saigonului în 1975.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Trei persoane au murit, iar două sunt în stare gravă, după o ceartă izbucnită într-un bar din Texas

O ceartă care a izbucnit, duminică, într-un bar din San Antonio, Texas, s-a încheiat tragic. Trei persoane au fost împușcate mortal, iar alte două au ajuns în stare critică la spital, potrivit lui William McManus, șeful poliției din orașul american.

Talibanii au intrat în capitala Kabul. Primul mesaj al președintelui afgan, după ce a fugit din țară

Talibanii au intrat, duminică, din toate direcțiile în capitala Kabul, ultimul oraș important controlat de guvern. Președintele afgan a ajuns să părăsescă palatul prezidențial și chiar și țara, confirmând acest lucru, după câteva ore de incertitudine.

Un primar din Ucraina a fost împuşcat mortal

Corpul neînsufleţit al primarului oraşului ucrainean Krivoi Rog, din regiunea Dnepropetrovsk, a fost descoperit, duminică, cu o rană de glonţ, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski şi poliţia naţională, conform AFP.

Recomandări
Explicația „contabilă” care a dus la scăderea statistică a inflației. Ce este efectul de bază

Inflația anuală din România a coborât la 6,2% în luna august 2026, de la 8,2% înregistrat în luna iulie, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

Un general al Armatei Române, găsit împuşcat în cap, în Prahova. Ce au găsit anchetatorii lângă trupul lui

Generalul Dorin Ioniţă a fost găsit, vineri, împuşcat în cap într-un imobil pe care-l deţine în localitatea Păuleşti din judeţul Prahova. Lângă cadavrul său, anchetatorii au găsit un pistol, care, din primele verificări, era deţinut legal.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!