Merkel: Germania își consolidează apărarea în fața „războiului hibrid” desfășurat de Rusia

61980458
Getty

Cancelarul german, Angela Merkel, a afirmat vineri că ţara sa îşi consolidează capacităţile defensive în faţa "războiului hibrid" desfăşurat, în opinia sa, de Rusia împotriva soldaţilor germani staţionaţi pe flancul estic al NATO, relatează AFP.

"Aici, vă confruntaţi, de asemenea, cu o situaţie care constituie un alt aspect a doctrinei militare ruse: ideea unui război hibrid", a declarat Angela Merkel contingentului armatei germane prezent în Lituania în cadrul forţei NATO având ca misiune să descurajeze orice atac al Rusiei.

Statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice au acuzat Rusia că recurge la tehnici de "război hibrid", de la subversiune la propagandă, precum şi "războiul cibernetic", pentru a sabota ţările occidentale fără să declanşeze un răspuns militar complet al NATO.

La rândul său, Rusia a dezminţit în repetate rânduri că se află la originea unor asemenea atacuri, afirmând însă că Alianţa Nord-Atlantică provoacă o cursă a înarmării.

"Războiul hibrid nu este ceva cu care să fim atât de obişnuiţi. Evident, experimentaţi acesta aici într-un mod foarte deosebit", a mai spus Angela Merkel, fără să facă alte precizări.

"Avem motive pentru care am creat în Germania o unitate cibernetică specială în rândul forţelor germane cu scopul de a se dota cu capacităţi în acest domeniu", a adăugat cancelarul federal într-un discurs ţinut în faţa militarilor germani staţionaţi la Rukla, la nord-vest de capitala Lituaniei, Vilnius.

Anul trecut, Germania a desfăşurat peste 500 de soldaţi în Lituania în cadrul unei misiuni a NATO destinate să asigure ţările din Europa de Est membre ale NATO.

La scurt timp după sosirea lor, militarii germani au fost victimele unor false acuzaţii de viol, în timp ce presa a făcut cunoscut că telefoanele mobile ale soldaţilor NATO au devenit ţinta atacurilor ruse.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61986009
Administrația prezidențială a Franței vinde suveniruri online, sub marca "Elysee"

Fursecuri în culorile Franţei, ceşti cu portretul preşedintelui sau tricouri pe care scrie "prima doamnă". 

61986007
O firmă deținută de Will Smith a creat un recipient de apă complet biodegradabil, inclusiv capacul

Creaţiile prietenoase cu mediul şi hainele unisex sunt vedetele unei competiţii anuale găzduite de Muzeul de Design de la Londra.

61986005
Un omagiu adus actorului Paul Walker s-a transformat într-un scandal cu bătăi

Fanii lui Paul Walker - starul filmelor din seria "Furios şi iute" - s-au adunat zilele trecute în parcarea unui hipermarket din California, să-i aducă un omagiu în ziua când ar fi împlinit 45 de ani.

Recomandări
Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.