Medicul Larry Nassar a primit o nouă condamnare pentru abuz sexual

61939040
AFP

Fostul medic sportiv Larry Nassar a fost condamnat la o pedeapsă între 40 şi 125 de ani închisoare pentru abuz sexual asupra unor gimnaste americane, în urma unui al treilea proces şi ultimul, luni, la Charlotte (Michigan).

''Aceasta încheie procedurile judiciare penale în ce-l priveşte pe Larry Nassar. Realizez că asta nu pune capăt suferinţelor fizice şi emoţionale de care el este acuzat'', a declarat judecătoarea Janice Cunningham, pronunţând verdictul pentru care acuzatul a pledat vinovat la şapte capete de acuzare.

Terapeutul îşi va sfârşi astfel zilele în închisoare. El a primit deja 60 de ani de închisoare pentru posesie de imagini pedopornografice, apoi o pedeapsă între 40 şi 175 de ani de recluziune pentru că a agresat peste o sută de tinere gimnaste, anonime sau campioane olimpice, în cel mai mare scandal sexual din istoria sportului american, scrie Agerpres. 

lary nassar

Larry Nassar, în vârstă de 54 de ani, a agresat timp de două decenii cel puţin 256 victime identificate, oficiind în cadrul Federaţiei americane de gimnastică şi la Universitatea de stat din Michigan, afirma judecătoarea Cunningham, miercuri, în deschiderea acestui al treilea proces.

Această ultimă audiere la micul tribunal din Charlotte a fost marcată vineri de un incident, când tatăl a trei tinere victime s-a aruncat urlând de furie asupra acuzatului, după ce îi ceruse judecătoarei să-l lase cinci minute singur cu el pentru a-şi face singur dreptate.

Cele trei procese au zguduit lumea gimnasticii şi sportului american, antrenând plecarea mai multor responsabili ai Federaţiei care i-au permis acestui practician atât de multă vreme să abuzeze tinerele gimnaste, în ciuda numeroaselor plângeri primite.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
61939013
O gravidă a murit, după ce a fost mușcată de un șarpe în curtea casei
O femeie însărcinată și copilul ei nenăscut au murit imediat după ce au fost mușcați de un șarpe în curtea casei.
61939008
Tânăr de 17 ani găsit mort, după ce medicii l-au trimis să se trateze acasă
Un adolescent a murit la doar 24 de ore, după ce a fost trimis acasă cu laxative pentru a-și trata constipația.
61939006
Tensiuni între cele două Corei, după crearea echipei de hochei feminin unificate
Într-un progres diplomatic remarcabil, luna trecută, Phenianul a fost de acord să trimită o delegaţie de sportivi la Jocurile Olimpice din Coreea de Sud, care vor începe peste câteva zile.