Medicii care i-au tratat pe Serghei şi Iulia Skripal, nesiguri în privinţa stării lor de sănătate

×
Publicitate

Medicii care i-au tratat pe fostul spion rus Serghei Skripal și pe fiica lui mărturisesc că n-au crezut că aceştia vor supravieţui.

 

Într-un interviu acordat postului BBC, personalul medical al spitalului din Salisbury a descris situația extraordinară cu care s-a confruntat în tratarea celor doi pacienţi.

 

Fostul agent dublu rus Serghei Skripal şi fiica lui Iulia au fost găsiţi inconştienţi pe o bancă din oraşul englez Salisbury, pe 4 martie. Iniţial, echipa medicală a suspectat o supradoză de opioide, însă diagnosticul a fost modificat drastic: otrăvire cu un agent neurotoxic.

Când am înţeles că este vorba despre un agent neurotoxic, ne așteptam să nu supraviețuiască. Am fi încercat toate terapiile existete. Le-am fi oferit cea mai bună îngrijire. Dar toate dovezile indicau că nu vor supraviețui”, a transmis Stephen Jukes, medic terapie intensivă.

Iulia și tatăl său au fost puternic sedați și li s-au administrat doze mari de medicamente menite să contracareze efectele agentului Novichock și să ajute la reluarea producției naturale a unor enzime-cheie.

Însă, în momentul în care a fost internat cu simptome similare și polițistul Nick Bailey, care făcuse parte din prima unitate de intervenţie, medicii s-au temut de contagiune.

Când a fost internat cu simptome similare şi poliţistul, a existat o îngrijorare reală privind amploarea pe care ar putea căpăta-o incidentul. În acel moment, chiar nu ştiam ce va urma”, a explicat Lorna Wilkinson, asistentă-şefă.

Într-o măsură covârşitoare, reuşita în aceste cazuri o putem atribui îngrijirii primite de pacienţi. Mă refer la o excelentă muncă de echipă a medicilor şi la devotamentul fantastic al asistentelor”, a subliniat Duncan Murray, şeful secţiei de terapie intensivă.

Întrebat despre impactul pe termen lung al otrăvirii asupra sănătăţii celor 3, directorul medical al spitalului a recunoscut că prognoza este incertă.

Răspunsul onest e că nu ştim, întreaga noastră experienţă în materie de otrăvire cu Novichock se rezumă la aceşti trei pacienţi. Cel mai corect ar fi să spunem că încă învăţăm despre asta”, a precizat Christine Blanshard, director medical al Spitalului din Salisbury.

Londra a acuzat direct Moscova pentru otrăvirea celor doi Skripal, iar guvernele occidentale, inclusiv cel american, au expulzat peste 100 de diplomaţi ruşi. Rusia a negat categoric orice amestec şi a ripostat simetric, expulzând diplomaţi străini.

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
4.500 de perechi de pantofi au fost așezate în fața Consiliului European. Ce simbolizează

4.500 de perechi de pantofi care simbolizează numărul palestinienilor uciși de israelieni în ultimul deceniu au fost așezate în fața clădirii Consiliului European de la Bruxelles, pentru a face presiuni asupra miniștrilor de externe europeni.

Tatăl copilului salvat de un imigrant ilegal în Franța juca Pokemon Go în timpul incidentului

Tatăl băiețelului a cărui viață a fost salvată de un imigrant în Franța juca Pokemon Go în momentul incidentului, au anunțat autoritățile din Paris.

Doi jurnalişti americani au murit loviţi de un copac în timp ce relatau despre o furtună

Reporterul şi cameramanul unui post de televiziune din statul american Carolina de Nord au murit luni după ce un copac a căzut peste autovehiculul lor, în timp ce realizau o documentare despre efectele unei furtuni puternice în comitatul Polk, relatează Reuters.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Accident pe Șoseaua Vitan-Bârzești din Capitală. Două persoane rănite după ce o ambulanță a lovit un gard

Două persoane au ajuns sâmbătă la spital, după ce șoferul unei ambulanțe ar fi pierdut controlul asupra direcției și a lovit gardul unei proprietăți, pe Șoseaua Vitan-Bârzești din București.