Marinarii care au făcut o ”listă a violului”, în funcție de cum arătau colegele lor

62046685
iStock

Marinarii de pe un submarin al US Navy ar fi întocmit o listă cu membrii echipajului de sex feminin pe care i-ar fi ordonat în funcţie de cât de atractive erau, potrivit unui raport de 74 de pagini obţinut de site-ul Military.com, relatează dpa.

"Lista violurilor" viza personalul de sex feminin aflat la bordul USS Florida, unul din cele două submarine americane cu echipaj din care fac parte şi femei.

Potrivit raportului, şefii Marinei SUA nu au fost în stare să răspundă preocupărilor privind siguranţa personalului feminin după descoperirea listei în cauză, care a dus la concedierea comandantului submarinului. Căpitanul Gregory Kercher de pe USS Florida a fost demis în august 2018 după pierderea încrederii în capacitatea sa de conducere, a relevat raportul, care mai consemnează faptul că "au fost tolerate comentarii şi glume obscene şi misogine" şi că "încrederea între superiori şi subordonaţi era practic inexistentă".

Doi foşti marinari de pe submarin nu mai sunt în activitate, iar un număr nedezvăluit de marinari au primit pedepse de ordin administrativ ca urmare a dezvăluirii acelei liste, au declarat oficialităţi ale Marinei SUA.

Un consilier superior al lui Kercher l-a avertizat pe acesta în legătură cu existenţa a două liste în iunie 2018 - una care evalua membrele echipajului cu ajutorul unui sistem de steluţe şi o a doua care includea comentarii cu conţinut sexual explicit în dreptul fiecărui nume.

"Zvonurile cu privire la existenţa unei 'liste a violurilor' au fost colportate în rândul întregului echipaj, un număr mare de femei au început să se preocupe în legătură cu siguranţa lor şi inclusiv membri de sex masculin ai echipajului care au aflat despre această listă au simţit repulsie", a scris contraamiralul Jeff Jablon superiorului său cu câteva zile înainte ca Gregory Kercher să fie demis.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62046678
50.000 de persoane, tratate de boli cu o „soluție miraculoasă” pe bază de înălbitor

50.000 de persoane din Uganda au fost tratate de boli cu o soluție pe bază de înălbitor. Substanța le era administrată oamenilor la biserică, în timpul împărtășaniei.

62046677
Tensiuni SUA - Iran. Mesaj sfidător de la Teheran după ce America a trimis trupe în zonă

Statele din Golf au aprobat o solicitare a SUA de desfăşurare de trupe americane pe teritoriul lor.

62046676
Patru persoane arestate pentru trafic de organe. Ce sume primeau donatorii

Patru persoane, dintre care două femei, suspectate de implicare într-un trafic de organe, au fost arestate în Kosovo, a anunţat vineri poliţia într-un comunicat, relatează AFP.

Recomandări
Nicusor dan gettyimages 2295099534
Nicușor Dan reia, luni, consultările pentru formarea Guvernului. Președintele va anunța a patra nominalizare pentru premier

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou consultări cu partidele politice parlamentare pentru desemnarea unui candidat de prim-ministru. Ordinea în care vor merge liderii fostei coaliții de guvernare la Palatul Cotroceni a fost stabilită.

62505861
Cum stă România cu absorbția fondurilor PNRR la Energie. Ultimele date oficiale publicate de minister

Ministerul Energiei a făcut un nou bilanț al fondurilor absorbite și distribuite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).  

62474189
Răspunsul Ucrainei la „noua doctrină” a lui Putin. Planul de atac al Kievului asupra Moscovei anunțat de Zelenski

Ucraina va intensifica atacurile asupra rafinăriilor de petrol ruseşti ca răspuns la o nouă politică a Moscovei privind atacurile aeriene, menită să forţeze populaţia să părăsească Kievul şi alte oraşe, dar nu va viza civilii, a spus Volodimir Zelenski.