Marea Britanie a intrat în recesiune. Economia s-a prăbușit în urma crizei sanitare

62141728

Economia britanică s-a contractat cu un nivel record, 20,4%, în trimestrul doi din 2020, din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), conform datelor publicate miercuri de Oficiul Naţional de Statistică (ONS), transmite Reuters.

Este cel mai sever declin raportat până acum de o economie importantă şi este în linie cu estimările analiştilor. Marea Britanie este a şasea economie a lumii.

Conform datelor ONS, economia britanică a intrat în recesiune în trimestrul doi din 2020. În primul trimestru din 2020 PIB-ul Marii Britanii s-a contractat cu 2,2%.

Există semne de redresare, după ce în iunie PIB-ul a crescut cu 8,7% faţă de mai, a informat Oficiul Naţional de Statistică, citat de Agerpres.

"Recesiunea a fost determinată de cel mai sever declin trimestrial înregistrat vreodată, în urma pandemiei. Economia a început să se redreseze în iunie", a apreciat Jonathan Athow de la ONS.

Scăderea trimestrială a economiei britanice în perioada aprilie-iunie din 2020 este mai accentuată decât a zonei euro (12,1%) şi a SUA (9,5%).

În primul semestru din 2020 PIB-ul Marii Britanii s-a contractat cu 22,1%, arată datele ONS, mai puţin decât scăderea economiei Spaniei, de 22,7%, dar mai mult decât dublu faţă de declinul PIB-ului SUA, de 10,6%.

Banca Angliei (BoE) a avertizat săptămâna trecută că se aşteaptă ca economia britanică să aibă nevoie de o perioadă mai îndelungată pentru a-şi reveni la nivelul de dinaintea izbucnirii pandemiei.

Oficialii BoE au anunţat că se aşteaptă ca economia să nu se redreseze la nivelul înregistrat la înaintea pandemiei până la sfârşitul anului viitor. Dar previziunile pe termen scurt sunt mai puţin sumbre. Deşi rata şomajului ar urma să crească la 7,5% până la finalul anului, este un nivel mai redus decât previziunea BoE din mai, de 10%.

De asemenea, în mai Banca Angliei a dat publicităţii ceea ce numeşte "un scenariu ilustrativ", potrivit căruia Produsul Intern Brut al Marii Britanii se va contracta cu 14% în 2020, urmând să îşi revină cu un avans de 9% în 2021. Săptămâna trecută, oficialii au previzionat că economia britanică se va contracta mai puţin în acest an, cu 9,5% - cea mai slabă performanţă din ultimii 99 de ani - dar sub declinul de 14% estimat în mai.

"Perspectivele privind economia britanică şi cea mondială rămân extrem de nesigure, din cauza evoluţiei pandemiei, a măsurilor luate pentru protejarea sănătăţii publice şi a modului în care guvernele, gospodăriile şi companiile răspuns la aceşti factori", se arată în comunicatul Băncii Angliei publicat după reuniunea de de politică monetară.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62141711
Cifre tot mai îngrijorătoare în Spania, care este într-o situație "critică" din cauza COVID-19
În faţa epidemiei de coronavirus, Spania se regăseşte într-o situaţie "critică", potrivit experţilor, cu cele mai îngrijorătoare cifre din Europa occidentală în privinţa infectărilor cu COVID-19.
62141679
Un bărbat a murit de ciumă bubonică în vestul Mongoliei
Un bărbat în vârstă de 42 de ani a murit de ciumă bubonică, marţi noaptea, în provincia Khovd din vestul Mongoliei, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii din această ţară, citat de agenţia Xinhua.
62141680
VIDEO. Noi imagini în slow-motion din momentul exploziei devastatoare din Beirut
Noi imagini HD în slow-motion din momentul exploziei devastatoare din Beirut, de săptămâna trecută, au fost publicate de newsflare.com.