Manifestații ample în cele 50 de state ale SUA, pentru menținerea dreptului la avort

×
Publicitate

Zeci de mii de americani au manifestat, în toate cele 50 de state federale ale Americii, pentru a susține dreptul la avort.

A fost, în același timp, și un protest la scară națională împotriva adoptării unei noi legi în Texas care limitează sever întreruperile de sarcină în acest stat american.

Iar cei care susțin avortul fără restricții se tem că drepturile lor constituționale ar putea fi abrogate.

„Drepturile femeilor sunt drepturi fundamentale ale omului!" spun protestatarii.

Acesta a fost principalul mesaj transmis de la peste 600 de manifestații în toată țara, pentru susținerea dreptului la avort.

Sylvia Garcia, parlamentar în Texas: „Guvernul nu are dreptul să controleze libertatea femeilor de a lua propriile decizii privind corpul și sănătatea lor!"

La Washington DC, demonstranții au pornit în marș până în fața sediului Curții Supreme. Cea mai înaltă instanță a Americii se pregătește să tranșeze un caz care ar putea răsturna o sentință istorică, așanumitul caz „Roe vs. Wade”, decizia din 1973 care a legalizat avortul în Statele Unite.

În statul New York, guvernatorul statului a luat cuvântul la două mitinguri în favoarea dreptului la avort.

Guvernator Kathy Hochul, New York: „M-am săturat să mă lupt pentru dreptul fundamental la avort. Este o lege stabilită a acestei națiuni și nu ne veți lua asta!"

Una dintre manifestații s-a desfășurat la Austin, în Texas, unde legislativul statului federal a adoptat, luna trecută, o lege care interzice întreruperile de sarcină după detectarea a ceea ce militanții anti avort numesc "bătăile de inimă ale fetus-ului".

Carisa Lopez, locuitoare în Texas: „Cele mai multe dintre femei nici măcar nu știu că sunt însărcinate când se află în a șasea săptămână de sarcină".

Legea chiar a fost intitulată "a bătăilor inimii" și nu permite excepții nici în caz de viol sau incest. Legea îi conferă oricui dreptul de a da în judecată un medic care provoacă un avort pe cale chirurgicală după a șasea săptămână de sarcină.

Jehmu Greene, militant pentru drepturile omului: „Ceea ce guvernatorul Greg Abbott și republicanii din Texas încearcă să facă sfidează Constituția. Dar astăzi vor auzi vocile noastre!"

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
Citește și...
62216742
Un incendiu a cuprins peste 200 de case și construcții cu diferite destinații dintr-o insulă din Caraibe

Un infern de foc a cuprins peste 200 de case și construcții cu diferite destinații dintr-o insulă din Caraibe dependentă de turism.

62216743
Avionul omului de afaceri Dan Petrescu s-a prăbușit la Milano. Acesta și alte șapte persoane au murit

Un avion condus de unul dintre cei mai bogaţi români s-a prăbuşit duminică la Milano, în Italia. Avionul îi aparţinea lui Dan Petrescu, un om de afaceri și magnat imobiliar, care era la bord împreună cu familia şi alţi doi prieteni. Toată lumea a murit.

62215627
Israelul a înăsprit regulile pentru persoanele care deţin certificatul Covid

Guvernul israelian a schimbat regulile referitoare la limitările impuse celor care deţin certificatul Covid, iar în localuri şi alte spaţii închise vor putea intra doar cei care au primit o doză suplimentară de vaccin, scrie News.ro. 

Recomandări
Luca niculescu ministri guvern id293493 inquam photos octav ganea
ANALIZĂ. De ce a acceptat Luca Niculescu un „guvern PSDan” cu miniștri controversați, precum Marian Neacșu sau Radu Oprea

Profesorul și politologul Cristian Preda este de părere că Luca Niculescu a fost nevoit să accepte toate propunerile PSD de miniștri, pentru că acest guvern era singura cale de a evita alegerile anticipate, pe care nici președintele nu și le dorea.

Dan neculaescu id293550 inquam photos malina norocea
Noii miniștri și-au preluat mandatele. Premierul Luca Niculescu, tur de ministere. Primele reacții | VIDEO

Premierul Luca Niculescu a participat, miercuri, la preluarea mandatelor de către mai mulţi miniştri și merge la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la Ministerul Afacerilor Externe, la Ministerul Educaţiei, dar şi la Ministerul Apărării.

Calin georgescu inquam photos codrin unici
Călin Georgescu, vizat de un nou dosar. Ar fi cerut unui expert să-i scaneze vila din Mogoșoaia de microfoanele procurorilor

Două percheziții au fost efectuate miercuri de procurorii DIICOT într-un dosar care ar avea legătură cu cel în care a fost arestat preventiv Călin Georgescu. Acesta ar fi cerut unor experți să-i scaneze vila de microfoane și dispozitive de supraveghere.