Madrid: Peste 150.000 de persoane au ieșit în stradă pentru a denunța legea privind amnistia separatiștilor catalani

62403511
Profimedia

Spaniolii au ieşit, sâmbătă, pe străzile din Madrid pentru a denunţa viitoarea lege privind amnistia pentru liderii şi militanţii catalani, care a permis guvernului de stânga să obţină un nou mandat.

Aproximativ 170.000 de persoane, potrivit Prefecturii, s-au adunat în piaţa Cibeles, în jurul celebrei fântâni cu acelaşi nume, în plin centrul capitalei spaniole, pentru a răspunde la apelul la proteste al dreptei, notează Agerpres.

Oamenii au scandat "Sanchez, trădător", "Sanchez, fiu de târfă", "Sanchez, în închisoare!" sau "Catalonia este Spania", agitând drapeluri spaniole sau europene, distribuite de Partidul Popular European, formaţiunea politică paneuropeană din care face parte Partidul Popular.

"Ceea ce vrea Pedro Sanchez este să decupeze Spania în bucăţi", a declarat Maria Angeles Galan, o pensionară din Madrid de 65 de ani, "să avem Ţara Bascilor de o parte, Catalonia de cealaltă, şi să spunem că nu s-a întâmplat nimic şi că puţin contează judecătorii".

Clasat al doilea la alegerile legislative din 23 iulie, în urma liderului drept Alberto Nunez Feijoo (PP), prim-ministrul socialist Pedro Sanchez, la putere din 2018, a reuşit să obţină voi un nou mandat în parlament după ce a negociat intens pentru a obţine susţinerea formaţiunilor regionaliste, între care partidele separatiste catalane.

În schimbul voturilor lor, indispensabile pentru formarea unei majorităţi, el a acceptat mai multe concesii, între care adoptarea viitoare a unei legi foarte polemice de amnistiere pentru liderii şi militanţii separatişti urmăriţi penal pentru implicarea în tentativele de secesiune ale Cataloniei din 2017.

Mariana, antreprenoare de 51 de ani, a venit special din Zaragoza pentru a protesta "împotriva amnistiei". "Cred că lupta începe acum şi pe termen lung. Trebuie ca asta să se ştie, este un mesaj trimis Europei", a spus ea, arătând drapelul european ţinut de partenerul ei.

Luis Garrido, un pensionar de 65 de ani venit din Guadalajara în regiunea Madrid, susţine că este "socialist, dar nu sanchist".

Din punctul lui de vedere, prim-ministrul nu ar fi trebuit să accepte niciodată să primească un nou mandat "cu acest preţ". "Nu vreau ca Spania să se scufunde" şi să se evite ca "Spania să fie divizată în acest mod".

Mulţimea s-a adunat în jurul prânzului şi s-a dispersat în calm după discursurile susţinute de organizatori. De două săptămâni, manifestaţii au avut loc în fiecare seară în faţa sediului Partidului socialist din Madrid, unele dintre ele degenerând în violenţe care s-au soldat cu zeci de arestări.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62403508
„Lucrăm la un parteneriat strategic.” Ursula von der Leyen și Abdel Fattah al Sisi caută soluţii pentru criza din Gaza

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele egiptean, Abdel Fattah al Sisi, au convenit sâmbătă să definească un „orizont politic bazat pe o soluţie cu două state”.

 

62396469
"Nu vrem noi aşezări". Olaf Scholz critică politica de colonizare a Israelului în Cisiordania ocupată

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a criticat, sâmbătă, politica de colonizare a Israelului în Cisiordania ocupată şi a repetat apelurile pentru o soluţie cu două state pentru Israel şi palestinieni.

62402557
Ministerul Sănătăţii din Gaza anunţă 50 de morţi într-o lovitură israeliană asupra unei şcoli a ONU

eMinisterul Sănătăţii din Fâșia Gaza a anunţat că minimum 50 de persoane au fost ucise, sâmbătă, într-o lovitură israeliană asupra unei şcoli care adăpostea strămutaţi într-o tabără de refugiaţi gestionată de ONU, în nordul enclavei.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.