Lumea vazuta de Vladimir Putin. Ce au inteles americanii din interviul in care presedintele rus a primit 2 mil. de intrebari

61501240

Cum arata lumea vazuta de Vladimir Putin? Asta s-au intrebat americanii dupa interviul televizat maraton al presedintelui Rusiei in care acesta a primit peste 2 milioane de intrebari.

Cu toate ca are loc in fiecare an si a ajuns la a 12-a editie, interviul televizat, prin care Vladimir Putin a raspuns intrebarilor primite din partea cetatenilor rusi, a oferit de aceasta data o noua perspectiva asupra modului in care Putin vede lumea si relatiile internationale, considera americanii.

In cadrul acestei dezbateri care a durat cateva ore si a fost transmisa in direct de la Moscova, Vladimir Putin a primit de la rusi peste doua milioane de intrebari. Cum era de asteptat, in contextul crizei din Ucraina, raspunsurile oferite despre politica de la Kiev, conflictul de la granita cu Ucraina sau scandalul supravegherilor americane, au atras atentia si interesul intregii lumi. Putin a glumit, a avertizat, dar a trimis si amenintari voalate.

Putin despre Statele Unite si Barack Obama
Intrebat daca s-ar astepta sa fie salvat de la inec de presedintele Statelor Unite, Putin a raspuns diplomatic: "Este un om curajos, decent cred ca ar face-o". Presedintele rus a discutat si despre relatiile dintre SUA si Rusia si cum nivelul incredirii dintre cele doua tari a scazut inca din 2011. "Nu este rezultatul a ceea ce s-a intamplat in Crimeea. A inceput dupa evenimentele din Libia." Putin a sugerat ca implicarea occidentala in Libia a fost inceputul sfarsitului pentru relatia de incredere dintre cele doua tari. Putin e de parere ca interventia americana a dus la destabilizarea intregii tari, cu referire la Libia. Totodata a adaugat ca "americanii au suspendat intalnirile diplomatice" insa spera ca totul sa fie din nou in ordine, pe viitor.

putin

Putin despre scandalul supravegherilor internationale
Printr-o miscare surprinzatoare de PR, Edward Snowden, acuzat in SUA de spionaj, si-a facut aparitia in cadrul interviului televizat pentru a-l intreba pe Putin daca isi spioneaza cetatenii. "As vrea sa va intreb: Rusia intercepteaza, stocheaza sau analizeaza in vreun fel comunicatiile a milioane de indivizi?", l-a intrebat Snowden, in acest mesaj video, pe Putin, in cursul sesiunii televizate de intrebari adresate presedintelui rus."Nu permitem acest lucru la o scara atat de masiva (...). Sper ca nu vom permite niciodata acest lucru. In plus, nu avem nici mijloacele materiale, nici banii" pentru a face acest lucru, i-a raspuns presedintele rus."Draga domnule Snowden, sunteti un fost agent, iar eu am avut legaturi cu serviciile de informatii, deci am sa va vorbesc in limbajul profesionistilor"  a continuat Putin, fost membru al KGB-ului sovietic. "Avem o reglementare juridica stricta cu privire la utilizarea de catre serviciile speciale a acestor mijloace, si anume ascultari telefonice si supravegherea pe Internet", a spus el. "De aceea nu poate sa existe o (supraveghere) atat de masiva si oarba" in Rusia, a afirmat Putin.

putin

Putin despre "anexarea" regiunii Alaska
Americanii pot rasufla usurati, Putin nu are planuri pentru cel de-al 49-lea stat american. Intrebat despre Alaska, presedintele rus a raspuns "Ce sa facem cu ea?" glumind ca regiunea este mult prea "friguroasa" pentru gusturile sale. "Traim intr-o tara nordica. 70% din terioriul tarii este in nord, sa nu exageram" a mai adaugat el.

Putin despre fortele rusesti din Crimeea
Putin a recunoscut pentru prima data existenta trupelor ruse, fara insemne pe uniforme, in Crimeea, luna trecuta, in timpul referendumului care a dus la anexarea peninsulei la Rusia. "Desigur, in spatele fortelor de auto-aparare din Crimeea s-au aflat militarii nostri. S-au comportat de o maniera foarte corecta si profesionista" a declarat el.

Putin despre fortele rusesti din estul Ucrainei
Tensiunea ramane maxima in estul Ucrainei unde insurgentii pro-rusi, care au de partea lor si numeroasi localnici sunt fata in fata cu armata ucraineana."Sunt nebuni? Trimit tancuri, avioane de lupta, soldati? Impotriva cui? A propriilor oameni?" a spus Putin in timpul interviului adaugand ca trebuie gasite cai de rezolvare pasnica a conflictului din Ucraina de Est. "Sper foarte mult, sa nu fiu nevoit, sa trimit armata in Ucraina" a transmis Putin, avertizand totodata: "Sper ca actualele autoritati ucrainene vor intelege pana la urma ca imping tara in prapastie." La intrebarea ce transmite celor din Occident care spun ca Moscova e implicata in evenimentele din estul Ucrainei, reactia lui Putin a fost prompta: "E o prostie. In estul Ucrainei nu exista nicio unitate ruseasca, nici servicii speciale, nici instructori. Sunt doar locuitorii care traiesc acolo."

putin

Putin despre compromisul din Novorusia
In cadrul interviului, Putin a apelat si la istoria imperiului rus spunand ca o parte din teritoriile din estul Ucrainei au fost cedate de catre generalul Grigory Potemkin, in timpul domniei Ecaterinei a II-a a Rusiei. Putin s-a referit la aceste teritorii cu termenul de "Novorussiya". "Problema este sa asiguram drepturile cetatenilor rusi din aceste teritorii. Novorusia. Harkov, Donetk, Odesa nu faceau parte din Ucraina in timpul Rusiei tariste. Au fost transferate in 1920. De ce? Dumnezeu stie?... Insa oamenii au ramas acolo si trebuie sa gasim o solutie pentru ei."

Putin despre Iulia Timonsenko
Presedintele rus nu a ratat nici subiectul viitoarelor alegeri prezidentiale din Ucraina unde va candida si Iulia Timonsenko. "O cunosc bine si desi i-a amenintat pe rusi cu atacuri nucleare, cred ca a fost vorba despre o cadere nervoasa".

 Sursa: New York Times, Wastington Post, Mashable.com

 

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
"Nu am murit inca". SMS-ul trimis mamei sale de unul dintre cei 300 de pasageri disparuti de pe feribotul scufundat

Aproape 300 de persoane sunt inca date disparute, dupa ce un feribot s-a scufundat in Coreea de Sud. Rudele traiesc in aceste momente o adevarata tragedie.

Doctorii i-au spus ca va ramane intr-un scaun cu rotile. Tanarul care si-a invins boala si a devenit campion de culturism

Un tanar britanic care a suferit de paralizie cerebrala a invins prognosticul medicilor si a devenit un campion de culturism.

Game of Thrones a stabilit un nou record de piraterie online. CEO-ul Time Warner: "Pentru noi, e mai important decat un Emmy"

Game of Thrones nu e doar un serial, a devenit un adevarat fenomen, dovada si recordul de piraterie pe care l-a stabilit in aceasta saptamana.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.